Mergi la conţinutul principal

Prima victorie sub comanda lui Ionel Iuga

CF Braila: Budur - Pelin, Calin, Posteuca (min. 58: Burghelea) - Ghidarcea, Olenic, Cristofan, Macare, Ochia (min. 60: S. Matei) - Girleanu, Feizula (min. 86: S. Marin)
Antrenor: Ionel Iuga
FC Snagov: Chilom - Dumitru, Cosma, Paripovici - Toma (min. 63: Tanase), Ionita, Radu, Chitu (min. 70: Covaciu), Florea (min. 46: Covaci) - Ungureanu, Spinu
Antrenor: Jean Vladoiu
Arbitri: Mihai Ianovschi (Pitesti) - Szoke Bela si Catalin Midisan (ambii din Constanta)
Arbitru de rezerva: Catalin Teodor (Braila)
Observator FRF: Adrian Ramureanu (Bucuresti)

Chiar fara Buteseaca si Ghioca, accidentati, si Sandru, suspendat, CF Braila nu avea nici o alta varianta pentru partida cu FC Snagov decit pe cea a victoriei.
Preocupat in primul rind sa nu primeasca gol, Ionel Iuga a reusit nu numai sa inchida culoarele spre poarta sa, si aici un rol important l-a avut veteranul Pelin care a facut o partida excelenta, dar a reusit sa gaseasca si solutiile pentru faza de atac.
Bineinteles ca meciul nu a stralucit si rareori s-a apropiat de nivelul Ligi a II-a si este firesc deoarece s-au intilnit doua dintre codasele seriei.
Cu un lot subtiat de indisponibilitati, gazdele si-au incercat prima data sansa in minutul 11, cind au beneficiat de o lovitura libera, insa Chilom a anticipat traiectoria mingii sutate de Ghidarcea.
Replica oaspetilor a venit imediat insa Florea (min. 14) a fost blocat in extremis de Pelin, iar Toma (min. 17) a sutat de la sase metri, paralel cu poarta aparata de Budur. Din acest moment dominarea gazdelor se accentueaza. Ghidarcea (min. 20) este blocat eficient de Toma, iar sase minute mai tirziu Calin reia puternic cu capul, Chilom era batut insa Toma scoate mingea de pe linia portii.
In minutul 30, este rindul lui Ochia sa-si incerce sansa si din nou se remarca portarul bucurestean.
Ghinionul insa se sparge la faza imediat urmatoare. Feizula prinde un sut violent, mingea loveste transversala, revine in teren si Girleanu reia cu sete la coltul lung, deschizind tabela.
In ultimul minut de joc al primei reprize, portarul Snagovului a reusit sa blocheze mingea reluata cu capul de Ghidarcea la coltul scurt.

Feizula a adus linistea in tabara braileana

Abia la zece minute de la reluare s-a consemnat prima actiune de poarta si ea a apartinut gazdelor.
Cum nu mai avea nimic de pierdut, Jean Vladoiu a apelat la jucatorii de rezerva si a fost la un pas sa traga "cartea cistigatoare", dar Budur a reusit sa respinga sutul puternic expediat de Covaci, de la 18 metri.
A urmat o noua actiune bucuresteana, o gafa a lui Olenic, ceea ce i-a permis lui Ionita sa reia cu capul spre poarta insa, din fericire, fundasul oaspetilor nu a reusit sa gaseasca tinta.
A urmat o faza in care veteranul Pelin, jucator ajuns la "cota" 37, a demonstrat ca nu si-a spus inca ultimul cuvint in fotbal. El a recuperat o minge in fata propriului careu, i-a pasat lui Girleanu si dupa aceea a facut o cursa contra cronometru pina in careul advers pentru reprimi mingea, numai ca juniorul gazdelor nu a reusit centrarea pe care si-ar fi dorit-o.
Cu sase minute inainte de finalul meciului, CF Braila a reusit sa marcheze pentru a doua oara, de data aceasta prin celalalt atacant, Feizula, care a beneficiat de o minge ricosata dintr-un aparator advers.
Dupa marcarea celui de-al doilea gol, gazdele au cautat sa-si conserve rezultatul si au reusit sa-si indeplineasca obiectivul, acela de a obtine trei pretioase puncte, care urca formatia braileana pe locul al 15-lea, primul din zona retrogradarii.
"Apreciez unitatea de grup si faptul ca jucatorii, cu exceptia lui Ochia, au dat dovada de disciplina tactica, respectind intocmai sarcinile pe care le-am trasat. Este o victorie muncita si, sper, una de moral in perspectiva urmatoarelor partide", a declarat la finalul meciului Ionel Iuga.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro