Mergi la conţinutul principal

Prima ediţie “Semimaraton Brăila 2019” are loc weekendul acesta

• evenimentul se va desfăşura duminică, 15 septembrie, şi va cuprinde mai multe probe, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii • înscrierile se mai pot face pe 13 şi 14 septembrie, la biroul de informaţii din Brăila Mall

 

Susţine o cauză umanitară prin sport! Pe 15 septembrie, între orele 07.00-13.00, are loc prima ediţie “Semimaraton Brăila 2019”, o competiţie caritabilă ce are ca scop promovarea sportului, mişcării şi sănătăţii, precum şi strângerea de fonduri pentru cei care au nevoie de sprijin financiar. Evenimentul este organizat de Asociaţia Clubul Sportiv “Elite Running”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Judeţean Brăila şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, organizatorii pregătind mai multe probe pentru adulţi şi copii.

Startul competiţiei se va da în Piaţa Independenţei (platoul din faţa Primăriei), iar probele sunt programate astfel:

09:00 – Semimaraton individual şi Semimaraton ştafetă;

09:05 – Cros 11km; Cursa populară 4 km (adolescenţi 15-17ani şi adulţi);

12:00 – Cursă copii 6 – 8 ani (fete) – 600 m;

12:06 – Cursă copii 6 – 8 ani (băieţi) – 600 m;

12:12 – Cursă copii 9 – 11 ani (fete) – 600 m;

12:18 – Cursă copii 9 – 11 ani (băieţi) – 600 m;

12:25 – Cursă copii 12 – 14 ani (fete) – 1.000 m;

12:35 – Cursă copii 12 – 14 ani (băieţi) – 1.000 m.

După încheierea ultimei curse este programată festivitatea de premiere pentru toate cursele din cadrul evenimentului.

“«Semimaraton Brăila 2019» este un eveniment ce se adresează tuturor  alergătorilor, fie ei amatori sau profesionişti. Prin participarea la acest eveniment încercăm să dezvoltăm în conştiinţa oamenilor un sentiment de mândrie, pro-sportivitate şi adeziune la o cauză caritabilă”, transmit organizatorii competiţiei.

Până în prezent şi-au anunţat participarea la evenimentul sportiv atât concurenţi din Brăila şi din alte judeţe ale României, cât şi din alte trei ţări. Cei care doresc să participe trebuie să ştie că înscrierile se mai pot face pe 13 şi 14 septembrie, la biroul de informaţii din Brăila Mall. Din acelaşi loc se pot ridica kit-urile de participare.

Mai multe informaţii despre prima ediţie “Semimaraton Brăila 2019” găsiţi pe site-ul www.runbraila.ro, www.eliterunning.ro, Facebook - “Run Brăila” şi “Semimaraton Brăila 2019”.

 

“Semimaraton Brăila 2019” este organizat cu sprijinul sponsorilor şi partenerilor Brăila Mall, Carrefour, Hervis, APAN, Rexona, Clear, Isostar, B-Life, Taboo Doner Brăila, BCR, DUO Distribution, Elite Gym, eMarturii, Unita Turism, Autonom, Explore, Rotary Brăila şi voluntarii din cadrul liceelor brăilene.

Asociaţia Elite Running, fondată în anul 2013, promovează mişcarea în aer liber şi un stil de viaţă sănătos în rândul persoanelor cu o viaţă sedentară. Obiectivele pe termen lung ale asociaţiei sunt familiarizarea şi însuşirea noţiunilor de bază ale alergării de către un număr cât mai mare de persoane şi participarea acestora la evenimentele specifice de alergare. 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro