Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Presedintele CJ vrea aplaudaci in rindul ziaristilor

Presedintele Consiliului Judetean Braila Gheorghe Bunea Stancu, este nemultumit de faptul ca presa locala nu a prezentat ca pe un succes de proportii demararea procedurilor de licitatie pentru proiectele pod peste Dunare si aeroport international intre Braila si Galati. Stancu considera normal ca informatia sa fi facut prima pagina, in toate ziarele locale, lucru care nu s-a intimplat, si ia ca un afront personal faptul ca ziaristii au relatat in termeni moderati deciziile respective ale CJ, privind cu evident scepticism succesul acestor demersuri. Situatia n-a facut decit sa-i intareasca sefului CJ convingerea ca presa locala vrea sa-i faca o imagine negativa, fie din rea-vointa, fie la comanda politica, fie pentru ca este platita in acest scop, ca ii micsoreaza meritele, tratind ca pe lucruri de nimic succesele si ca ii exagereaza esecurile, atribuindu-i vini si nereguli imaginare.
El admite ca are la activ citeva proiecte prezentate, la momentul respectiv, cu mare pompa, peste care, in timp, s-a asternut praful si tacerea. Stancu nu considera insa ca aceste esecuri, care nu sint nici macar din vina lui - asa cum crede seful CJ -, sint motive intemeiate pentru ca ziaristii sa priveasca tot timpul cu rezerva orice proiect prezentat public. Mai mult, Stancu nu mai recunoaste nici macar faptul ca, la momentul la care a anuntat unele dintre proiectele in cauza, a facut precizari legate de existenta sursei de finantare, ca pe un argument solid in sprijinul ideii ca acestea sint ca si rezolvate. Asa se intimpla in cazul obiectivului sosea suspendata intre Braila si Galati, comentata ironic, la momentul respectiv, de ziaristi, ceea ce l-a deranjat foarte mult pe seful CJ. Acum, Stancu trebuie sa admita ca, in afara de vorbe, nu s-a facut nimic: "Deocamdata, cu soseaua suspendata nu se intimpla nimic, avem acum doua proiecte importante care n-au nici o legatura cu soseaua de care vorbiti dvs. Noi lucram la doua proiecte la care lucram acum la documentatie, sa le terminam pe acelea si dupa aceea incepem si cu suspendata". Lasind la o parte faptul ca, in cel mai bun caz, cele doua proiecte la care se refera Stancu, respectiv podul peste Dunare si aeroportul international se vor termina peste 72 de luni, deci mult dupa ce isi va incheia el mandatul, i-am atras atentia acestuia ca, la inceputul anului, spunea ca soseaua cu pricina are finantare asigurata pentru acest an: "Eu nu am spus niciodata asa ceva, eu am spus ca aceasta sosea, paralela cu cea de pe dig, poate fi finantata pe Programul Operational Regional (POR), pe axa de transport, e vorba de 25 de milioane, intre Galati si Braila, si am spus ca ele pot sa beneficieze de acesti bani, ca pot, dar nu ca o vor si face. Daca nu, o sa incercam sa gasim o varianta care este legata de Ministerul Transporturilor".
Amintim ca, la inceputul lunii martie 2007, Gheorghe Bunea Stancu declara, intr-o conferinta de presa: "O sa facem la Braila, in circa doua saptamini, o discutie, pentru ca, mai nou, a aparut varianta cu soseaua suspendata Braila-Galati. Am avut o discutie cu domnul secretar de stat Galiatatos, pentru ca a venit un grup mare din Austria in care s-a pus bazele unei discutii foarte serioase privind interventia capitalului austriac in zona Braila - Galati. Soseaua asta ar trebui sa fie pe linga soseaua-dig, existenta acum, cu racordarea la viitorul pod peste Dunare, dar s-a constatat ca e mai benefic sa o facem pe piloni, decit sa o facem cu ridicare de pamint. Stiti ca sint multe tari care adopta astfel de solutii constructive. Soseaua suspendata este prinsa in anul acesta, ca lucrare, cu sursa de finantare din privatizari, asa mi-a spus domnul Galiatatos".

"Eu, dupa cum ii vad ca se misca, nici nu cred ca se va mai finaliza ceva"

Nici in ceea ce priveste constructia Spitalului de Pediatrie din curtea Spitalului Judetean, anuntata cu surle si trimbite ca un proiect important, presedintele CJ nu are vesti mai bune. Mai mult, seful CJ nici macar nu stie daca acel contract, incheiat in urma cu circa un an, mai este sau nu in vigoare: "Noi, CJ, am incheiat un contract cu firma spaniola, ati fost si dumneavoastra la conferinta de presa, cu tot tam-tam-ul, dar pina azi nu s-a intimplat absolut nimic, le-am scris mai multe documente in care le-am aratat ca sint in defect in ce priveste clauzele contractuale, tot o bilbiie cu fel de fel de finantatori, dar este in acelasi stadiu ca la semnarea protocolului de colaborare, acum citeva luni. Noi, CJ, le-am creat conditii, le-am dat concesiune, le-am creat toate facilitatile, dar nu s-a intimplat absolut nimic. E drept ca nici de teren nu au beneficiat, pentru ca nu este permis sa ia terenul si sa-l foloseasca la altceva. Eu, dupa cum ii vad ca se misca, nici nu cred ca se va mai finaliza ceva. Banii pentru concesiune nu cred ca i-au platit, si contractul cred ca este si reziliat, nu stiu exact, ca nu m-am ocupat in mod special de asta".
Si de controversatul proiect al mutarii Bibliotecii Judetene din Casa de Cultura a Tineretului intr-o fosta cantina dezafectata s-a ales praful: "Este in aceeasi faza, s-au tot plimbat pe la Comisia Nationala a Achizitiilor Publice, sint fel de fel de contestatii, care blocheaza lucrarile luni de zile. Sint proiecte incepute acum un an si jumatate, dar care sint blocate din cauza contestatiilor, pentru ca legea este de asa natura. Pe de alta parte, la Braila nici nu este o plaja de constructori care sa spui ca vor sa faca treaba de calitate intr-un timp rezonabil".




Categorie articol: 

Comentarii