Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Presa, cică, e în criză!

Cum argumentez acest punct de vedere? În cazul jurnalismului, la modul brutal: criza nu se poate articula decât în interiorul unui mediu cu direcţii clare. Ca să fiu mai explicit, nu putem vorbi de prezenţa crizei acolo unde, de pildă, neutralitatea sau traseismul stabilesc regulile, căci criza este o prăbuşire a unei opţiuni personale, a unui fel de a privi viaţa, societatea, omul, indiferent de modelul în care această viziune se concretizează (economic, politic, cultural etc). Or, presa românească, în marea ei parte, aşa cum s-a conturat de la căderea comunismului şi până în prezent, cu unele excepţii remarcabile (ex: perioada de excelenţă jurnalistică a "Cotidianului") se află într-o "paradigmă" funcţională primitivă, amatorească, de cârpaci: plasează intimidarea ca garant al profitului, ca motor principal al afacerii. Tradus în limbaj afaceresc: Gigele, dacă sari cu banii, te scot curat ca lacrima! Dacă nu, pun furtunul cu rahat pe tine şi nu te mai curăţă nici toată apa din mare!

Evident, indiferent de masca pe care o poartă, şantajul înseamnă profit. Dar doar atât! Adică, un vid cu buzunare pline. Toate marile trusturi de presă şi-au câştigat prestigiul nu neapărat prin unicitatea analizei jurnalistice, ci prin afişarea unei POZIŢII POLITICE ferme, fără vânătoarea oarbă a contextelor favorabile, fără histrionismul schimbării borcanelor cu miere doctrinară după cum bate vântul. Personal, în ceea ce priveşte presa, am două convingeri clare şi ireductibile: 1) JURNALISTUL IMPARŢIAL este un praf în ochi, nu reprezintă altceva decât un concept menit să camufleze servilismul halucinant sau mâzga morală a unora; 2) un ziar ori un post de televiziune fără asumarea unei BUSOLE POLITICE (nu partinice, care să deservească interesele unor anumite grupări strecurate pe scena politică!) va deveni, mai devreme sau mai târziu, un generator de confuzie, un dispozitiv de lobotomie colectivă.
Un alt aspect: vremurile noi pe care le simţim în aer nu cer doar impunerea unei noi ordini instituţionale, ci şi imperativul IDEII. Pe scurt, o presă care să producă idei, tone de idei şi nu glorificări sau execuţii publice. Iar producerea de idei este un act eminamente politic. Aşadar, fără alte adăugiri, până când presa nu va avea o misiune politică, şi nu partinică (!), va rămâne captivă în aceeaşi atmosferă de pucioasă, în care tot ceea ce va conta va fi pe câţi bani îşi va trafica identitatea.
Punct!




Categorie articol: 

Comentarii