Mergi la conţinutul principal

Prepeliţă semnează pe patru ani cu Steaua


"Ne-am înţeles, semnează pe patru ani, am negociat cu el pentru că este jucător liber. Cine nu vrea un jucător liber ca Prepeliţă? Am probleme cu Mititelu, dar i-am spus că eu scot banii mei şi îi dau lui diferenţa, pentru că Universitatea Craiova este dezafiliată. Mi-a zis că-l jignesc. Zice că Steaua nu are un climat de performanţă", a declarat Becali.
Andrei Prepeliţă, în vârstă de 25 de ani, a mai jucat la FC Argeş şi Universitatea Craiova.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro