Mergi la conţinutul principal

Premii record la ediţia 2017 a Australian Open

fondul de câştiguri s-a triplat în ultimii 15 ani • România are cinci reprezentante pe tabloul principal de simplu - Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea şi Patricia Tig

 

Organizatorii Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, au anunţat, miercuri, o creştere cu 14% a premiilor totale puse în joc la ediţia 2017, care vor ajunge astfel la 50 milioane dolari australieni (34,85 milioane euro), informează Reuters. Câştigătorii probelor de simplu (masculin şi feminin) care se vor disputa luna viitoare la Melbourne, vor fi recompensaţi cu câte 3,7 milioane dolari australieni (2,5 milioane euro). Valoarea premiilor de la Australian Open s-a triplat practic începând din 2001, iar din 2014 şi până în prezent a crescut cu 10 milioane dolari australieni. Directorul turneului, Craig Tiley, a precizat într-un comunicat că organizatorii s-au concentrat pe creşterea premiilor pentru jucători

în faza calificărilor, precum şi în primele tururi de pe tabloul principal. Astfel, învinşii din primul tur ar urma să primească cu 30% mai mulţi bani în raport cu anul trecut (50.000 de dolari australieni), în timp ce pentru turul al doilea premiile au crescut cu 29%, până la 80.000 de dolari australieni. De asemenea, învinşii din tururile 3 şi 4 vor primi 130.000, respectiv, 220.000 de dolari australieni. Premiile totale rezervate jucătorilor care ating sferturile de finală,

semifinalele, precum şi pentru finalist şi câştigător au crescut la rândul lor cu 9%.

Dintre turneele de Grand Slam, premiile cele mai mari se acordă la US Open, 46,3 milioane dolari americani (44,5 milioane euro). La Wimbledon, premiile totale sunt de 28,1 milioane lire sterline (33,3 milioane euro), iar la Roland Garros, 32 milioane euro. Australian Open, găzduit de arena Melbourne Park, se va desfăşura în perioada 16 - 29 ianuarie 2017.

România va avea nu mai puţin de cinci reprezentante pe tabloul principal de simplu - Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea şi Patricia Tig.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro