Mergi la conţinutul principal

Premierul, nemulţumit că Ecaterina Andronescu nu a prezentat raportul "Spiru Haret"

"Premierul este foarte supărat că ministrul Educaţiei nu a prezentat raportul privind universitatea Spriru Haret, aşa cum s-a angajat în urmă cu două săptămâni şi consideră că astfel tergiversează rezolvarea problemei", au declarat sursele citate.

Premierul Emil Boc a anunţat, la finalul şedinţei de Guvern din 22 iulie, că ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, va prezenta un raport privind categoriile de specializări şi diplome de la Universitatea "Spiru Haret", "raportat la cadrul legal", şi că trebuie să propună o rezolvare a situaţiei.

Problema diplomelor de licenţă ilegale a revenit în actualitate după ce Universităţii "Spiru Haret" i s-a retras dreptul de organizare a admiterii în anul universitar 2009-2010, prin HG 749/2009, care cuprinde lista facultăţilor din România acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu. Astfel, în baza faptului că "Spiru Haret" a solicitat şi câştigat în instanţă să fie anulate prevederile a două HG anterioare de acest tip, respectiv 676/2007 şi 635/2008, universitatea nu a mai fost trecută şi în hotărârea din acest an. Numai că, anul acesta, hotărârea are o prevedere nouă, şi anume, numai facultăţile listate pot organiza admitere în anul universitar 2009-1010.

Reprezentanţii Universităţii Spiru Haret au cerut în instanţă suspendarea executării HG 749/2009 care le interzice organizarea exemenului de admitere pentru 2009-2010, pe motiv că "se încalcă principiul constituţional al autonomiei universitare şi dreptul fundamental al oricărei persoane la respectarea proprietăţii private".

Aproape toate centrele de învăţământ din cadrul Universităţii "Spiru Haret" funcţionează ilegal, printre ele fiind cele din Capitală ale facultăţilor de arhitectură, limba română şi matematică, dar şi sedii din oraşe ca New York, Toronto sau Tel Aviv, a informat Ministerul Educaţiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro