Mergi la conţinutul principal

Premierul Cîțu nu e de acord cu exceptarea profesorilor sau medicilor de la legea privind interzicerea cumulului pensie-salariu

* Premierul Florin Cîțu a spus că nu este de acord cu introducerea de excepții pentru anumite profesii, precum cadrele didactice sau medicii, în proiectul de lege privind interzicerea cumulului pensie-salariu în sistemul de stat, informează Agerpres.

 

„Am văzut proiectul, sunt câteva lucruri care trebuie modificate, dar arată foarte bine acel proiect și îl susțin foarte mult”, a spus Cîțu, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă vor exista excepții în proiect pentru profesori și medici, premierul a răspuns: „Nu. În cadrul personalului angajat în sectorul public nu sunt de acord cu excepții și vom vedea dacă poate să fie o excepție, ceva special, dar nu sunt de acord cu excepțiile”.

El a afirmat că proiectul de act normativ va fi în transparență publică.

„Acest proiect, pe lângă interzicerea cumulului de pensii cu salarii, vine cu un lucru foarte important - la cerere poți să te pensionezi după vârsta de 65 de ani. Poți să mergi până la 70 de ani. Eu zic că e un lucru foarte important și schimbă total paradigma pe care am văzut-o până acum în România și va încerca să rezolve o problemă pe termen lung cu sustenabilitatea sistemului de pensii", a declarat prim-ministrul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro