Mergi la conţinutul principal

Premieră istorică: prima femeie preşedinte al PNL

Alina Gorghiu a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al vechiului PNL, copreşedinte al PNL alături de Vasile Blaga, în cadrul şedinţei Biroului Politic Naţional al partidului, surclasându-l pe Ludovic Orban. Este prima femeie preşedinte al Partidului Naţional Liberal în istoria partidului.
Alina Gorghiu a obţinut 48 de voturi, în timp ce Ludovic Orban a beneficiat de votul a 27 dintre colegi, au menţionat sursele citate.
Preşedintele ales, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că o felicită public pe Alina Gorghiu pentru câştigarea preşedinţiei PNL, menţionând că felul în care BPN a acţionat şi a votat îi confirmă dorinţa PNL de a se reforma, de a se moderniza.
"Felul în care Biroul Politic a acţionat, felul în care a votat îmi confirmă dorinţa PNL de a se reforma, de a se moderniza, de a fi partidul care arată cum trebuie să se facă politică în România pentru a fi mai aproape de oameni, pentru a veni în întâmpinarea aşteptărilor oamenilor care ne votează şi care ne pun în aceste poziţii publice", a adăugat el.

Iohannis: Mulţumesc pentru că am avut onoarea să fiu preşedintele PNL

Preşedintele ales Klaus Iohannis a precizat, joi, că şi-a anunţat în BPN demisia din PNL şi din toate funcţiile din partid, pentru a prelua duminică mandatul de preşedinte al României, menţionând că doreşte să mulţumească public partidului său pentru faptul că a avut onoarea să fie preşedintele PNL.
"Am finalizat ultimul Birou Politic la care am participat. Azi, în faţa colegelor şi colegilor, mi-am anunţat demisia din PNL şi din toate funcţiile deţinute în PNL pentru a fi în situaţia potrivită pentru preluarea mandatului de preşedinte al României, lucru care se va întâmpla duminică", a declarat Iohannis.
El a mai spus că doreşte să mulţumească public pentru faptul că a avut onoarea să fie preşedintele PNL.
"Cu această ocazie, vreau să mulţumesc public partidului meu, de care m-am despărţit astăzi, pentru faptul că am avut onoarea şi plăcerea să fiu preşedintele Partidului Naţional Liberal", a menţionat el.
Klaus Iohannis va depune duminică jurământul de învestitură în funcţia de preşedinte al Românei, într-o şedinţă solemnă a Parlamentului.

Până şi Ponta a felicitat-o

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a felicitat-o, joi, pe Alina Gorghiu pentru alegerea în funcţia de preşedinte al PNL, arătând că un lider politic femeie şi din generaţia tânără reprezintă un semn bun şi exprimându-şi speranţa că va putea colabora cu aceasta, deşi sunt adversari politici.
"Felicitări Alinei Gorghiu pentru alegerea sa în funcţia de preşedinte al PNL! Un lider politic femeie şi din generaţia tânără este un semn bun. Deşi suntem adversari politici, sper să putem colabora pentru binele general aşa cum am colaborat şi în cadrul USL", a scris Ponta, pe contul său de Facebook.

Cine este Alina Gorghiu

Alina Gorghiu, votată joi în funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL), este deputat în Parlamentul României din anul 2008.
Alina Gorghiu este doctor în drept, obţinând doctoratul în anul 2012 la Facultatea de Drept a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, specializarea drept penal.
A absolvit în 2001 "Facultatea de ştiinţe Juridice şi Administrative" din cadrul UCDC şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, obţinând licenţa în ştiinţe juridice.
Între 2002 - 2003 a urmat studii postuniversitare în cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept, specializarea "Ştiinţe Penale - Criminologie".
În 2008 a absolvit "Facultatea de ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative", din cadrul Universităţii Piteşti.
În iunie 2011 a urmat programul "Public Leaders in Southeast Europe" din cadrul Universităţii Harvard.
Noul preşedinte al PNL vorbeşte două limbi străine, engleza şi franceza.
Alina Gorghiu este deputat din anul 2010. Între mai 2010 şi decembrie 2012 a fost secretar al Comisiei Juridice, de disciplină şi imunităţi. Între septembrie 2012 şi decembrie 2012 a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Din martie 2013 până în prezent este membru al Delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro