Mergi la conţinutul principal

Prefectul Brailei va fi o surpriza

Desi de aproximativ doua saptamani, in presa locala se vehiculeaza numele lui Bogdan Crita, membru PSD, ca fiind potentialul prefect al judetului Braila, presedintele local al social-democratilor, Gheorghe Bunea Stancu, se mira de unde a aparut acest zvon. Stancu a declarat ieri, la o conferinta de presa, ca amintitul Crita a fost doar una din variantele posibile, dar nu cu mai multe sanse decat alte nume luate in calcul de conducerea PSD. Mai mult, Stancu a declarat ca s-ar putea ca noul prefect sa fie o surpriza: "Cu prefectul ramane ca-n tren. Noi intotdeauna avem oameni, organizatia PSD Braila este numeroasa, are mii de membri si avem in randul nostru nu una, ci zeci de persoane care pot ocupa acest post de reprezentant al Guvernului in teritoriu. Dar surprizele sunt surprize, de ce va grabiti sa aflati cine va fi prefect? Pana la urma, nici nu stiu de unde l-ati scos dvs. pe Bogdan Crita. Ati spus o data, am inghitit, ati spus a doua oara.. Noi am explicat ca numele lui Crita a fost o varianta la momentul ala, dar mai sunt si alte nume, poate ca el nu mai este o varianta valabila acum". Presedintele PSD a mai precizat ca, din punctul sau de vedere, ar trebui operata o modificare in legislatia actuala, astfel incat sa fie restranse competentele prefectilor: "Cred ca ar fi corect sa vorbim despre limitarea prerogativelor pe care sa le aiba un prefect. El trebuie sa se rezume strict la a veghea la respectarea legalitatii in teritoriu si daca aceasta nu se respecta, sa sesizeze organele specializate ale statului. Eu cred ca rolul prefectului nu este de a fi un nou prim-secretar PCR, cu alt chip, asa cum vor unii, la nivel national".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro