Mergi la conţinutul principal

Preşedintele Daciei Unirea răspunde acuzaţiilor făcute de Petean în “The Independent”

“Ştirea că Petean nu ar fi primit bani de mai bine de 5 luni este eronată”, precizează Valentin Avramescu, preşedintele Daciei Unirea, după interviul acordat de fotbalist unei publicaţii engleze • Petean a decis să părăsească echipa brăileană la începutul acestui an, pe fondul unor probleme personale

 

Un nou scandal mediatic vizează echipa fanion a oraşului Brăila, după interviul acordat de fotbalistul Laurentiu Petean ziarului englezesc The Independent, articol preluat apoi şi de site-ul Gazeta Sporturilor. În interviul acordat ziariştilor englezi, fostul jucător o acuză pe Dacia Unirea că nu i-a dat ultimele cinci salarii. Însă Petean se contrazice singur când a afirmat acest lucru, deoarece înainte de a pleca la muncă în Germania, a declarat că încetarea contractului cu echipa brăileană s-a făcut de comun acord şi pe cale amiabilă.

“Am ajuns la o vârstă şi trebuie să-mi fac şi eu un rost în viaţă, iar, mai mult, în acest moment, greutăţile mă copleşesc”, le-a spus jucătorul, înainte de a părăsi echipa (5 ianuarie 2017), conducătorilor de la Dacia Unirea. Mijlocaşul se referea atunci la situaţia gravă în care se află mama sa, diagnosticată cu o boală gravă. Şefii clubului de fotbal nu i-au pus piedici inutile. “Nu-l puteam refuza pe Petean, pentru că acesta şi-a făcut datoria faţă de clubul Dacia Unirea. El va pleca în Germania, unde va lucra împreună cu bunul lui prieten Spătaru, iar după ora de program şi în timpul liber ar putea juca la o echipă de amatori din Liga a IV-a, tot aşa ca să mai câştige un ban în plus. Am încheiat pe cale amiabilă conturile cu jucătorul”, declara şi Valentin Avramescu. Ba mai mult, până să plece din ţară, Laurenţiu Petean a mai dat un interviu într-unul dintre ziarele centrale de sport în care a povestit numai lucruri frumoase despre perioada petrecută la Brăila. Nimic despre restanţe financiare.  

La scurt timp după ce a ajuns în Germania însă, jucătorul a adus acuze grave clubului de fotbal brăilean, spunând într-un interviu acordat unor gazetari englezi, că mai are de primit bani mulţi de la Dacia Unirea, mai precis cinci salarii. Reacţia clubului a fost promptă, iar după o discuţie avută pe acest subiect cu directorul sportiv al echipei brăilene de fotbal, Sorin Frunză, Petean a spus că va repara această neconcordanţă apărută. Noconcordanţă apărută, spune el, din cauza interpretării greşite a declaraţiilor sale. Dar cum ştirea preluată şi de ziarele de sport centrale nu a fost dezminţită de fotbalist, clubul Dacia Unirea, prin vocea preşedintelui Consiliului de Administraţie, Valentin Avramescu, răspunde acuzaţiilor lui Petean şi spune clar şi răspicat că declaraţia jucătorului este neadevărată. “Ştirea aceasta că Petean nu ar fi primit bani de mai bine de 5 luni este eronată. Jucătorul, ca de altfel toata echipa, a primit un salariu în luna decembrie 2016, iar la începutul lui ianuarie 2017 încă un alt salariu, deci nici vorbă de o întarziere aşa de mare, cum se specifica în articol. Chiar directorul sportiv, Sorin Frunză, a luat legatura cu Petean, acesta confirmându-i că nicio clipă nu s-a pus problema ca el să facă referire la întârzieri în neplata drepturilor salariale în interviul acordat ziarului englez, ci sunt pure răstălmăciri ale  jurnalistilor britanici. De altfel, aşa cum s-a anunţat şi la momentul respectiv, contractul lui Petean a fost reziliat în condiţii amiabile, normale şi civilizate, jucătorul fiind cel care şi-a exprimat dorinţa să plece, datorită problemelor familiale. Noi suntem conştienţi că situaţia la nivel de Liga a 2-a este din ce in ce mai grea, dar asta nu înseamnă că pentru a sublinia neajunsurile şi lipsurile fotbalului românesc, trebuie mai întâi să se ştirbească imaginea unor cluburi care se zbat şi au curajul de a face în continuare fotbal de performanţă”, a precizat Valentin Avramescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro