Mergi la conţinutul principal

Preşedintele CJ Brăila vrea un punct de lucru SMURD la Tichileşti

• Francisk Chiriac a precizat că se discută în prezent cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din MAI, Raed Arafat, pentru îndeplinirea acestui deziderat • potrivit acestuia, un asemenea punct nu ar acoperi doar Tichileşti, ci şi comunele din zonă • Chiriac şi-a exprimat şi dorinţa privitoare la un elicopter care să deservească judeţul nostru în cazul unor situaţii de urgenţă

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac, a vorbit, recent, despre necesitatea înfiinţării unui punct de lucru SMURD în comuna Tichileşti. Acesta a afirmat că se poartă discuţii privind acest deziderat cu Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI. Chiriac a afirmat că dacă se va înfiinţa un astfel de punct de lucru la Tichileşti, ar putea deservi fără problemă şi comunele din apropiere.

“Am vorbit cu domnul Arafat. Am terminat punctul de la Măxineni. Este în lucru şi aproape finalizat cel de la Dudeşti. Şi mai este un punct foarte important pe care încă nu am reuşit să îl facem. Să vedem care sunt demersurile necesare. Am vorbit şi cu domnul primar de la Tichileşti, coleg PNL de-al meu (n.r. - Gicu Davidescu), dar care este cu mintea întreagă, să dezvoltăm acolo un punct SMURD. Cu tot ce înseamnă partea de Tichileşti. Deci să deservească toate comunele de pe Baltă”, a declarat Chiriac.

Totodată, acesta şi-a exprimat dorinţa ca în viitor judeţul nostru să fie dotat şi cu un elicopter SMURD, astfel încât să se poată preîntâmpina şi rezolva mai uşor anumite situaţii critice.

“Pentru Insula Mare a Brăilei, în discuţia cu domnul Arafat era vorba de un elicopter. Vedem. Nu promitem nimic. Dânsul face strategia şi vedem. Dar trebuie să gestionăm şi partea de situaţii de urgenţă de acolo. Noi ne-am dori un elicopter la Brăila. Până la urmă nu ar fi rău. Sau, de ce nu, să fie două la Galaţi. Trebuie spus şi că la Măraşu şi Frecăţei au Salvare. Dacă partea de infrastructură va fi finalizată eu vă spun că timpii de reacţie efectivă se vor reduce drastic. Înainte făceam o oră şi jumătate până la Măraşu. Acum în 30 de minute suntem acolo, pe un drum care încă nu e finalizat. Deci eu cred că suntem în direcţia cea bună”, a mai adăugat preşedintele CJ Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro