Mergi la conţinutul principal

Preşedintele a chemat partidele pentru "a le analiza" propunerile

Preşedintele Traian Băsescu a subliniat, marţi, că va respecta litera şi spiritul Constituţiei şi va decide pe cine va desemna pentru a ocupa fotoliul de premier după ce va consulta partidele parlamentare şi le va "analiza" punctele de vedere.
Preşedintele a arătat că, în faţa realităţii pierderii spirijinului politic de către Guvernul Boc, a decis declanşarea procesului de consultare a partidelor, pe care le-a invitat ieri începând cu ora 17.00 la Palatul Cotroceni pentru o primă etapă de discuţii.
"Pentru a nu fi confuzii, doresc să citez din Constituţia României două articole. Conform articolului 85, aliniatul 1, articolul 103 alineatul 1 din Constituţie: Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori dacă nu există o astfel de majoritate a partidelor reprezentate în Parlament. Noi nu suntem în situaţia în care un partid are majoritate absolută în Parlament", a citat şeful statului din textul fundamental pe care, de altfel, a spus că îl va respecta în toate demersurile sale.
Băsescu a explicat paşii care vor fi urmaţi pentru formarea unui nou Guvern - în urma consultărilor preşedintele va desemna, prin decret, un candidat la funcţia de prim-ministru, acesta urmând a forma în maxim zece zile o echipă guvernamentală şi un program de guvernare, cu care va merge în Parlament pentru votul de încredere.
"Aş vrea să asigur orice ziarist, orice analist, orice cetăţean al României în mod deosebit că nu mă voi abate de la litera şi spiritul Constituţiei. Voi lua în consideraţie punctele de vedere ale partidelor, le voi analiza şi voi decide, aceasta fiind responsabilitatea preşedintelui României", a subliniat Băsescu. Liberalii au avansat deja, în ultimele zile, o propunere de premier pe care să o prezinte la Cotroceni, în persoana primarului Sibiului, Klaus Johannes. Şi Mircea Geoană, preşedintele PSD a spus că are în vedere câteva persoane care ar putea ocupa postul de şef al Guvernului.
Băsescu a subliniat că obiectivul său este limitarea la maximum a perioadei de criză politică, exprimându-şi convingerea că "dincolo de declaraţii sforăitoare, dincolo de intenţia de a obţine suport public prin declaraţii televizate", toţi trebuie să respecte Constituţia când vine vorba de formarea unui nou Cabinet.

Şeful statului a trecut în revistă realizările Guvernului

Preşedintele a ţinut să-i mulţumească public primului-ministru Emil Boc pentru curajul de a conduce Executivul într-o perioadă dificilă şi de a lua măsuri de care România avea nevoie pentru a se reforma. "Acum, la pierderea sprijinului politic de către Guvernul condus de Emil Boc, aş dori să-i mulţumesc pentru curajul cu care a împins reformele înainte, un prim-ministru responsabil care a suportat timp de aproape un an umilinţe şi din partea presei, şi din partea politicienilor, dar şi-a dus neabătut mandatul de om cinstit şi responsabil faţă de România", a spus Traian Băsescu.
Şeful statului a trecut în revistă realizările Guvernului în ce priveşte legislaţia - Codul comercial, Codul Penal, Legea pentru desfiinţarea agenţiilor guvernamentale aflate în excedent, "care erau de fapt locuri pentru clientela politică", Legea educaţiei, Legea salarizării. Preşedintele a vorbit şi despre legislaţia în pregătire - Legea pensiilor, care avea ca obiectiv să stabilizeze sistemul de pensii românesc şi cele două Coduri de procedură penală şi civilă care sunt gata spre a fi asumate sau transmise Parlamentului ca obiectiv major în vederea raportului pe justiţie care va avea loc în luna ianuarie.
"Deci, pentru curajul cu care a condus guvernul, pentru măsurile pe care le-a luat doresc să mulţumesc public premierului Emil Boc pentru efortul extraordinar pe care l-a făcut în această perioadă, un efort dedicat reformării României", a spus Băsescu.
Preşedintele a făcut şi o radiografie a cauzelor situaţiei politici actuale, care a fost, în opinia sa, declanşată în urma unor calcule care vizau alegerile prezidenţiale. "Eu cred că au fost calcule greşite care nu au ţinut cont de interesul României şi aici fac precizarea legată de decenţa cu care premierul Emil Boc a propus revocarea ministrului Administraţiei şi Internelor fără să dea detalii cu privire la mizeria care se instalase în acest minister şi la conducerea lui din afara structurilor statului", a arătat Băsescu.
Preşedintele a spus că demisia celor opt miniştri ai PSD a fost cea care a dat semmnalul că lupta politică se mută de la interesul naţional în favoarea câştigării unor poziţii legate de alegerile prezidenţiale, apreciind că partidele greşesc profund angajându-se într-o bătălie severă care în niciun caz nu are ca obiectiv interesul naţional ci interesele de partid.
Pe de altă parte, şeful statului a spus că demiterea Cabinetului Boc II a fost democratică şi a apelat la istoria recentă pentru comparaţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro