Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Praf şi pulbere fină

Nu. Mereu suntem în căutare de adrenalină, de ceva şocant, palpitant, de ceva care să revolte şi să încingă spiritele. Ne trebuie tensiune, conflict, scandal, orice care să intrige.
La ce bun ? De ce oare ne complacem în situaţia de a ne face rău nouă înşine ? Ce nu ne convine la armonia unei dimineţi leneşe de duminică ? Cu greu ne clădim momente în care totul merge aşa cum ne-am dorit şi, atunci când le găsim, le alungăm ca pe duşmani. Paradoxal. Sau poate că nu.
Desigur, mai e şi varianta când reuşim să ne înălţăm propriul castel de nisip, până când vine valul diabolic şi ni-l pune la pământ într-o fracţiune de secundă. Ei bine, factorii din exterior sunt partea a doua. După ce revenim pe linia de plutire, inevitabil, apare vecinul care îşi bate covoarele când ne e somnul mai dulce, nimerim la cea mai acră casieră, aflăm stupefiaţi că "trenul accelerat 3479 în direcţia Bucureşti via Buzău va avea o întârziere de 60 de minute" sau ne trezim la chioşcul din colţ cu palma umplută de gume de mestecat în locul restului cuvenit.
Nu are de-a face cu societatea în care trăim? Oriunde vom merge vom da şi de părţi negative, de oameni care ne pândesc din umbră să ne dea un brânci şi de feţe afişând un dispreţ crunt faţă de împlinirea noastră. Poate că totul ţine de mentalitate şi de unghiul din care privim o situaţie jenantă, un final tragic sau o minciună prost plasată.
Concluzia? Concluzia e că uneori nu ştim să recunoaştem fericirea decât după sunetul pe care îl face când pleacă. Concluzia e că sadismul nostru nativ ne împinge spre gesturi extreme, că suntem interesaţi de marketingul eului, de o notorietate fără efort care ne-ar asigura un dorit confort psihic. Concluzia e că alergăm după echilibru, numai că uneori chiar noi suntem cei care înclinăm balanţa în defavoarea noastră.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii