Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

"Poveşti de familie" - un succes al tinerilor artişti

Un spectacol bun, emoţionant, o interesantă poveste a unor copii care cresc în război. Actori care joacă bine, îi crezi, chiar dacă ei au peste 20 de ani şi joacă rolul unor copii de zece ani. Acestea sunt ingredientele uneia dintre premierele acestei stagiuni, "Poveşti de familie", puse în scenă de tânărul regizor Vlad Cristache. "E un subiect care mă interesează. Patru copii se joacă de-a mama şi de-a tata şi în orice copilărie ar fi avut o conotaţie pozitivă. La ei, jocul capătă o conotaţie negativă. Practic, avem de-a face cu nişte copii cărora li s-a furat copilăria. Această temă cu familia, copilăria, îmi este apropiată pentru că acolo se formează imaginaţia, personalitatea. Eşti ceea ce eşti datorită copilăriei pe care ai avut-o", consideră regizorul Vlad Cristache.
Montarea urmăreşte exact ideea autoarei textului, războiul şi influenţa lui asupra copiilor. "De ce să exclud războiul, dacă autoarea a scris aşa textul? Oricum lumea se poate identifica cu poveştile din piesă. Nu cred că scene din spectacol nu pot fi întâlnite în familiile româneşti. Şi Serbia, şi România sunt ţări în ruină emoţională şi sentimentală. Atunci când asemănarea de fond este atât de puternică nu cred că trebuie să umbli neapărat la modificarea formei, a contextului social", a explicat Vlad Cristache viziunea sa. În ceea ce priveşte emoţionantul monolog al fetiţei de la final, el îl consideră purtătorul mesajului piesei, că un copil ar prefera să renunţe la tot ce poate el oferi, să nu mai facă nimic din ce ar vrea să facă, de dragul unei familii normale. Pentru acest spectacol s-a lucrat efectiv o lună şi jumătate, intens, însă lucrul nu a fost dificil au spus actorii, pentru că regizorul ştia ce vrea şi ştia să le explice ceea ce vrea.

"Am încercat să ne asumăm cât am putut timpul acela, Iugoslavia anului 1998"

Un rol greu în spectacol are tânăra actriţă Alexandra Sălceanu. Timp de aproape o oră şi jumătate nu spune un cuvânt, cu excepţia monologului din final. Cu toate acestea jocul ei emoţionează, atrage atenţia. Ea crede că succesul se datorează încrederii pe care a avut-o în echipă. "Nu poţi da greş dacă ai încredere. Eu am încredere că regizorul se uită şi ştie că ceea ce fac eu este bine dozat. Am încredere în partenerii mei de scenă că pot, la rândul lor, să nu omită faptul că mai există un personaj acolo şi joacă împreună cu mine. A fost un rol dificil, dar ţine de profesia noastră.
Un alt personaj dificil, dar bine conturat, a avut şi Emilia Mocanu, actriţă a Teatrului "Maria Filotti". "E mai greu să joci acum un copil. Este greu să joci rol de mamă dacă nu eşti, nu ai fost. A fost o combinaţie ciudată rolul meu, am vizionat filme cu părinţi, cu copii. Noi nu am trecut prin niciun război, dar am vizionat filme şi aşa ne-am dat seama cum să aducem pe scenă acele influenţe în personajele noastre", a explicat actriţa.
Ceilalţi doi copii din spectacol, actorii Ionuţ Vişan şi Silviu Debu, au început să-şi construiască rolurile amintindu-şi cum era pe vremea copilăriei lor. "A devenit totul mai problematic pentru că noi nu am trăit în război. Nu am murit de foame. Am încercat să ne asumăm cât am putut timpul acela, Iugoslavia anului 1998. Eu m-am inspirat din copilul care am fost eu, cu cheia la gât şi mingea în mână. Greu nu a fost să jucăm copii, ci situaţiile în care au fost puşi copiii respectivi, asta a fost partea dificilo-interesantă. Fiecare spectacol e un pas înainte, dar acum nu-mi dau seama cu ce m-a îmbogăţit lucrul la această piesă. Îmi voi da seama la spectacolul următor, când voi folosi acolo lucruri învăţate aici fără să-mi dau seama".
Pe Silviu Debu această piesă l-a ajutat să-şi amintească multe lucruri de când era copil, de care nu mai era conştient. "Aceste lucuri erau ascunse în mine, acum le-am descoperit şi a fost foarte plăcut. Am învăţat că trebuie să mă bucur atunci când joc. Nu trebuie să mă emoţionez eu, ci să emoţionez publicul. Atunci când am eu emoţii, nu mai are publicul", a declarat Silviu Debu. El a jucat în 2010 şi în filmul "Trenul foamei", însă a mărturisit că îi place mai mult teatrul pentru că are mai multă adrenalină. "La teatru totul se întâmplă aici şi acum. Nu te mai întorci. Mie îmi place mai mult teatrul pentru că trăiesc mai mult şi mai intens".
Regizorul Vlad Cristache a mărtursit că i-a făcut plăcere să lucreze la Teatrul "Maria Filotti" două spectacole, "Peer Gynt" şi "Poveşti de familie", că le consideră două montări reuşite, mai ales că prima, "Peer Gynt", a fost şi nominalizată de UNITER la categoria Premiul pentru Debut. Acum lucrează la Teatrul de Comedie din Bucureşti, unde montează o comedie romantică românească, despre care a spus doar că va avea premiera, probabil, pe 1 martie 2012. Ar dori să se întoarcă la Brăila şi, dacă va fi invitat, o va face cu plăcere.




Categorie articol: 

Comentarii