Mergi la conţinutul principal

Posta Romana

Ca membra a Uniunii Europene, Romania mai are multe de facut pentru a ajunge la standardele celorlalte tari membre. Si cum de acum incolo nu mai e vorba numai de "ciorba noastra", in care nu se amesteca nimeni, ci de o "ciorba" comunitara, in care, teoretic vorbind ne putem trezi ca cetateni ai Uniunii vin in Romania sa studieze, sa munceasca sau pur si simplu pentru ca vor, dupa pensionare, sa se mute intr-un alt colt al tarii (Europa) in care traiesc, e probabil timpul sa ne gindim la tarele sistemului care i-ar deranja cel mai mult pe potentialii concetateni ai nostri care ar alege Romania ca loc de rezidenta.
Ca unul care s-a mutat cu tot calabalicul din Romania in Statele Unite si mai apoi de acolo in Japonia, pentru a se intoarce din nou in Statele Unite, principalul serviciu care ma inspaiminta in Romania la acest moment este posta. Mutatul international, in ipoteza ca as decide sa ma intorc in tara de bastina, ar depinde in principal de serviciile postale. De la sutele de carti pe care atit eu cit si sotia mea ar trebui sa le trimitem in tara, pina la amintiri de prin locurile pe unde am calatorit, obiecte de arta, piese de mobilier, etc. toate ar trebui trimise prin serviciile postale. Sigur ca ar costa serios. Problemele, insa, asa cum le vad eu acum, din experientele pe care le am cu Posta Romana, ar incepe dupa ce bagajele ar ajunge la destinatie.
Haideti sa presupunem ca ne-am muta inapoi in Braila. Oras mare - al 10-lea din tara ca populatie, ne spun ghidurile turistice, dar si cele mai recente date statistice - , cu reale posibilitati economice, Braila ar putea deveni o destinatie nu numai pentru fii ratacitori ca mine, ci si pentru varii categorii de cetateni europeni. Ei bine, odata ajunse la Braila, bagajele mele venite prin posta ar lua o pauza. Ar trebui mai intii sa treaca prin vama, moment in care agentii vamali ar trimite o instiintare la domiciliul de destinatie. Cu instiintarea in minuta, eu sau sotia mea care inca nu vorbeste romaneste perfect, ar trebui sa ne ducem la oficiul postal de pe Bulevardul Eremia Grigorescu. Pentru un oras cu aproape doua sute cincizeci de mii de locuitori, un singur oficiu postal de la care se ridica coletele internationale suna a gluma proasta, ca sa nu mai vorbim de primitivism al sistemului, dar, in fine, ne-am duce. Acolo, fara nici o explicatie cu privire la faptul ca desi serviciile postale acopereau livrarea la domiciliu a trebuit ca noi, consumatorul, beneficiarul-platitor, sa ne deplasam ca sa ne ridicam coletele, agentul vamal ne va deschide coletele venite din strainatate. Desi toate coletele au pe ele o declaratie vamala din care reiese clar continutul, autoritatile romane se pare ca insista in a deschide coletele venite din strainatate. Mie unul acest procedeu mi se pare umilitor! Nu inteleg si nu am sa inteleg in ruptul capului ce drept are agentul vamal sa desfaca un colet care are o declaratie vamala clar completata pe exteriorul ambalajului. Sa fie asta legislatia in vigoare sau doar un simplu reflex de pe vremea cind "pachetul" din strainatate continea ulei si zahar din care agentul vamal isi lua partea leului? Parerea mea este ca agentii vamali nu stiu sa citeasca declaratiile de pe colete, motiv pentru care prefera sa le deschida pentru a se asigura ca nu contin nimic taxabil. Dar poate ca ma insel.
Ei bine, aventura nu se incheie cu umilirea/platirea eventualelor taxe, ci pentru a fi umilit in felul respectiv trebuie sa si astepti binisor. Daca ai ghinion sa te muti la Braila si sa primesti un pachet din strainatate - care, sa presupunem, contine materiale documentare importante - care sa iti ajunga la destinatie vineri, nu ai nici o sansa sa il primesti pina... joi!!! Incredibil, dar adevarat, sus-pomenita inspectie vamala nu poate avea loc decit intr-o singura zi din saptamina. Fereasca bunul Dumnezeu sa ai ceva perisabil in pachet! La fel si pe calea inversa: daca ai de gind sa trimiti ceva familiei din Statele Unite, de exemplu, nu poti sa o faci decit... ati ghicit!!... joia! si asta in orasul european Braila, in anul de gratie 2007!
Si asta ca sa ma opresc acum numai la serviciile internationale de coletarie. Cele de posta internationala si interna trec si ele prin cumplite intirzieri, dar si prin riguroase "vamuiri" ad-hoc, probabil operate voios de catre postasi. Si vorbesc aici din proprie experienta, flecustete precum brelocuri, si alte cele trimise familiei de acasa disparind din plicuri in mod misterios. Iar cel care "opereaza" plicul nici nu se sinchiseste sa il sigileze frumos la loc, ci il lasa deschis pe jumatate.
Stiu ca mi se va replica ca postasii sint platiti mizerabil, ca nu au masini la dispozitie pentru livrari, ca sistemul e invechit sau cine stie ce alte scuze de care sint sastisit pina peste urechi. Sincer, nu ma intereseaza scuzele! In calitatea mea de consumator al acestor servicii postale, ma astept la servicii prompte, civilizate si de calitate. Iar daca Posta Romana nu e in stare sa le ofere din varii motive, eu zic ca e cazul sa intre in faliment si sa se deschida drumul catre privatizarea serioasa a serviciilor de livrare si de posta din Romania.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro