Mergi la conţinutul principal

Posibile concedieri în cadrul CJ Brăila

Recent, la sfârşitul unei şedinţe ordinare a CJ Brăila, Stancu a dat de înţeles că, la ora actuală, în cadrul instituţiei se află un număr de angajaţi care ar trebui să plece, deoarece nu fac treabă bună pe funcţiile pe care le ocupă. "Consiliul Judeţean, parcă v-am mai spus, are în schemă 406 şi trebuie să mai facă 36 de angajări. Nu numai că nu trebuie să dăm afară, dar avem şi posturi vacante. Însă, dacă ar fi după mine, ar mai trebui să plece nişte oameni, care nu prea au obiectul muncii", a precizat preşedintele CJ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro