Mergi la conţinutul principal

Posibil accident mortal, cu fugă de la locul faptei, la Valea Cânepii

În dimineața zilei de astăzi, sâmbătă, 9 ianuarie, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, la ieșire din localitatea Valea Canepii, spre Viziru, lângă un gard, este o persoana decedată. Încă nu s-a stabilit cu exactitate ce s-a întâmplat, însă din primele cercetări reiese faptul că, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, a avut loc un accident rutier, în sensul că un autovehicul a lovit un pieton ce se deplasa pe partea carosabilă, șoferul părăsind locul faptei. Cadavrul a fost identificat, fiind vorba de un bărbat, de 41 de ani, din localitate, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicina Legala în vederea efectuării necropsiei. În acest moment se fac verificări în vederea identificării autovehiculului și a șoferului și se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro