Mergi la conţinutul principal

Portul Constanta - Dacia Unirea Braila

Dupa infringerea la limita din etapa inaugurala, Dacia Unirea a reusit sa revina la linia de plutire prin doua rezultate pozitive, 5-1 pe teren propriu in campionat, in disputa cu Forex Brasov si 4-1 in meciul de cupa cu divizionara C Unirea, la Faurei. Nu doar victoriile sint foarte importante, ci si scorurile inregistrate, ceea ce inseamna ca jocul echipei a inceput sa mearga asa cum isi doresc atit cei doi antrenori, cit si miile de suporteri braileni.
In opinia antrenorului Imilian Serbanica, partida din etapa a treia, de la Constanta, cu nou promovata Portul poate insemna un prim succes in deplasare, unul foarte important pentru moralul jucatorilor atit in perspectiva partidei de miercurea viitoare din Cupa Romaniei, cit si a derby-ului cu Ceahlaul Piatra Neamt, programat pe stadionul Municipal, simbata viitoare.
"Intram intr-o saptamina cu trei meciuri foarte tari si dorim sa iesim cu fruntea sus. De aceea partida cu Portul este foarte importanta pentru noi. Trebuie sa luam trei puncte la Constanta pentru a aborda cu un moral ridicat celelalte doua meciuri, iar rezultatele sa-i multumeasca pe suporterii nostri. Speram ca din acest moment sa avem o evolutie buna in campionat, iar in Cupa Romaniei sa aducem la Braila cel putin doua echipe de Divizia A" a declarat, inainte de a pleca spre Constanta, antrenorul principal Imilian Serbanica.
La fel gindeste si capitanul echipei, Daniel Plesa: "Dupa prima etapa in care spunem noi ca am pierdut nemeritat, la Medgidia, cu fosta Altay, am reusit sa ne revenim, iar cele doua partide pe care le-am disputat dupa aceea, pe linga faptul ca le-am cistigat la scor, au contat foarte mult in omogenizarea unsprezecelui nostru, in conditiile in care si in acest sezon au venit multi jucatori noi la Dacia. In cadrul lotului, atmosfera este foarte buna si sintem hotariti sa cistigam meciul cu Portul. Daca vom trece cu bine peste acest examen, vom aborda de pe alte pozitii atit meciul de cupa, de miercuri, in care probabil vom intilni Dunarea Galati, cit si derby-ul de pe teren propriu, cu Ceahlaul Piatra Neamt".
In alta ordine de idei, de citeva zile la pregatirile Daciei Unirea participa si un jucator de culoare, a carui identitate este deocamdata trecuta sub tacere, dar care se pare ca a evoluat in Liga a doua din Franta.

Programul complet al etapei a III-a:
Callatis Mangalia - Dunarea Galati
Petrolul Moinesti - Gloria Buzau
Cetatea Suceava - FC Brasov
Ceahlaul Piatra Neamt - FC Botosani
Portul Constanta - Dacia Unirea Braila
Forex Brasov - FCM Tirgoviste
FCM Medgidia - Laminorul Roman
Partida Midia Navodari - Precizia Sacele a fost aminata

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro