Mergi la conţinutul principal

Porcăria unei manipulări

E firească teama de a-ţi pierde serviciul, iar când şeful îţi spune că el n-ar vrea să te lase pe drumuri dar s-ar putea să fie forţat de alţii să o facă, e clar că trebuie să iei atitudine. Ce n-au înţeles angajaţii lui Caruz este tocmai faptul că susţinerea pe care i-au acordat-o acum ar putea să fie primul lor pas spre şomaj. Strigând în favoarea lui şi huiduindu-i pe cei ce aveau opinii contrare, i-au demonstrat că sunt o masă de manevră uşor de manipulat. O entitate neglijabilă în ecuaţia profitului obţinut cu orice preţ. Luându-l gura pe dinainte, Gheorghe Caruz a spus, de faţă cu toată lumea, şi adversari, şi partizani: "Decât să fac investiţiile de mediu, mai bine închid!". Asta după ce, puţin mai înainte, afirmase nonşalant că "după cum se ştie, investiţiile de mediu nu aduc profit!". Înţelegem de aici că patronului "Complexului de Porci" nici nu-i trece prin cap să-şi rupă din dividende pentru a aloca bani rezolvării problemei mirosului insuportabil de bălegar. Cu o detaşare demnă de portretul robot al îmbogăţiţilor contemporani, el continuă să susţină că nu miroase de la porcăria lui, ci de la canalizarea oraşului. Ca şi până acum, se plânge că nu are bani de investit în mediu, fiindcă statul nu-l ajută ci, dimpotrivă, îl tot amendează, sărăcindu-i bugetul. Un argument rămas fără acoperire, în momentul când reprezentantul Gărzii de Mediu Brăila a spus că, din numeroasele amenzi primite de "Complexul de Porci", cele mai multe au fost contestate. S-au plătit efectiv doar vreo două, de ordinul a câtorva zeci de milioane de lei vechi... După dezbaterea de joi, însă, lucrurile s-ar putea schimba într-un mod deloc favorabil lui Caruz. Memoriul depus de organizaţia ecologistă "Green", însoţit de 2.000 de semnături ale brăilenilor, nu va putea fi neglijat de autorităţile de mediu. Acestea sunt obligate să ţină cont de cererile ecologiştilor, care se rezumă la un lucru elementar: dacă nu se rezolvă probemele de mediu, nu se dă autorizaţia de funcţionare! De aici ar trebui să vină începutul sfârşitului pentru atitudinea lui Gheorghe Caruz, percepută ca sfidătoare de majoritatea brăilenilor. Mai devreme sau mai târziu, patronul va trebui să aloce bani, la modul serios, pentru protecţia mediului. Nu o face, statul îi închide şandramaua! Asta, bineînţeles, în măsura în care statul nu va fi corupt de alte interese!

Dacă angajaţii lui Gheorghe Caruz ar fi înţeles datele problemei în aceşti termeni, probabil că nu s-ar fi dus la Casa Tineretului ca să-şi aplaude şeful. Probabil că i-ar fi cerut să respecte Brăila şi legile de mediu şi să se mulţumească cu un profit mai mic acum, pentru ca firma să aibă un viitor. Din nefericire pentru salariaţii porcăriei, n-au înţeles problema aşa. N-au înţeles-o, chiar dacă unul dintre cei înscrişi la cuvânt în sala Casei Tineretului, un brăilean îmbrăcat cu tricou albastru, le-a înfruntat huiduielile şi jignirile şi le-a spus clar, arătând cu degetul spre Caruz: "Brăila nu are nimic cu voi, ci cu acest om, care refuză să ne respecte!". Gheorghe Caruz l-a acuzat că a fost plătit de cineva ca să vorbească împotriva lui. Fără să se lase intimidat, brăileanul cu tricou albastru a răspuns cu o formulă des utilizată de Caruz: "Ştiţi ceva? Pentru calomnia asta vă dau în judecată!".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro