De cind bunicul meu nu mai slujeste, nu mai merg la biserica. A iesit
la pensie pe la inceputul anilor ’90, dar n-a putut sta locului. A cerut Mitropoliei sa fie suplinitor la o parohie unde nici al mai jigarit
popa n-avea chef sa-si infunde oasele. Episcopul a acceptat cu bucurie, fericit ca s-a mai gasit un "pastor" dispus sa munceasca "moca", si
l-a trimis pe bunicul meu cam pe unde si-a intarcat Necuratul progenitura, undeva prin partile inca nedescoperite ale Moldovei Estului
Salbatic, intr-o parohie cu un nume parca predestinat: Jigoreni. Era, acolo, o biserica veche din lemn, adapostind in interiorul ei un
monument de patrimoniu - nici mai mult, nici mai putin decit un candelabru de pe vremea lui Stefan Cel Mare (ulterior, din motive de zona
crepusculara, devenit si Sfint!). Nimeni nu venea la biserica, oamenii considerau ca au treburi mai importante de facut. Si s-a apucat
bunicul meu, ca "Popa Tanda" al lui Slavici, sa mearga din poarta-n poarta, din bordei in bordei, chemind lumea la liturghie, ca "o sa vedeti
ce frumos este si bine va va face in fata Lui Dumnezeu". Iar oamenii au inceput sa vina, mai mult ca sa scape de gura nebunului aluia de popa
batrin. In doar citeva luni, duminica nu mai gaseai pe nimeni prin sat. Tot neamul se aduna la biserica, caci umbla vorba cum sigur se
pogorise Duhul Sfint asupra lacasului Domnului, asa de frumoase erau cintarile, si slujba o minunatie. Dar unde vin oameni, apar si banii,
iar unde apar banii nici macar Stefan cel Sfint (si Mare!) nu mai cistiga batalia. Caci hoardele barbare, in mod ciudat toate imbracate in
sutane si avind cruci atirnate de git, au dat iama in iatacul episcopului, fiecare considerind ca este vrednic sa i se dea lui parohia. Si
intr-o zi frumoasa de duminica, atunci cind duhul sfint pogorise iarasi peste satul jigarit, bunicul meu s-a pomenit cu un tinar burtos
imbracat in sutana, care cel putin a recunoscut ca a dat plocon episcopului vreo douazeci si cinci de milioane de lei pentru parohie. Eram in
anul 1994...
De cind cumnata-mea a intrat la Facultatea de Teologie, sectia Asistenta sociala, nu mai merg la biserica. Vine des pe acasa
cu prietenii ei, studenti la aceeasi sectie sau la Pastorala (ultima fiind pepiniera viitorilor popi). Port-drapelul lor, sau matrita dupa
care sint facuti toti, este Costel. Omul e gata sa fie trecut in Guiness Book, mai are vreo sase sute si intrece recordul stabilit de un alt
roman celebru, "Guru" Bivolaru, la numarul de femei "miruite". Si asta inca nu ar fi nimic, dar miruiala n-are nici un farmec daca iti este
ceruta - sau oferita - fara munca. Asa ca viitorul popa Costica lupta din rasputeri sa o seduca pe Maica Eleonora (vrea neaparat sa-i faca
praf visurile de stareta), sa-i demonstreze prietenului sau si viitorului popa Alexandru ca nevastasa-i o curva (culcindu-se cu ea!) si alte
asemena batalii terminate toate in caldura asternuturilor din inventarul caminului teologic. Dar viitorul popa Costica nu este - o, nu! - cel
mai invidiat coleg din facultate. La capitolul asta este intrecut de Mariuta, fata de popa serios, un fel de Smarandita moderna altoita pe
soiul nobil "Monica Gabor". Fata s-a cam saturat de extra-large-ul sutanei tatalui si a arborat tinuta "e-te-te la mine", adica decolteu
pina-n buric si fusta mini lunga pina-n subtiori. Cum sa nu-i plingi pe sarmanii popi profesori universitari, cind ii vezi cum le mai curge
smirna si tamiia de prin toate incheieturile, atunci cind neviovata Mariuta (initial cuplata cu un bosorog plin de bani din Italia, acum in
tratative de nunta cu un tinerel frumusel de vita nobila, si el plin de bani) este scoasa la tabla, iar creta cade uite-asa, de-a dracului,
numai ca sa fie ridicata de Smarandita facultatii...
De cind calugarii sint dotati cu tehnologie ultimul racnet, nu mai merg la biserica.
Mai deunazi, la Billa, aud o conversatie in spatele meu: "Ba, abia astept sa intre 3G-ul si la noi in Moldova, ca io mi-am cumparat telefon
cu 3G de la baietii care fura din Germania si n-am ce face cu el!". Ma intorc stupefiat, si stana de piatra-am ramas cind vazui ca omul care
vorbea avea par lung, barba lunga, si purta rasa calugareasca... Acuma, desigur, mi se va raspunde ca ce am eu cu sarmanii calugari, ca de ce
la o adica nu ar avea si prea-sfintiile lor dreptul la o limuzina mica, acolo, sa-l plimbe pe Prea inalt cind ii viziteaza, la o camera video
digitala sa filmeze inmormintarea ultimului sfint de la Cernica, sau la un 3G sa nu piarda vecernia, daca totusi nu au chef sa piarda nici
serialul cu Oana Zavoranu, privit in semiintunericul chiliei... Ei bine, eu am sa va raspund ca am ceva impotriva lor, ca, vorba lui
Heidegger, "tehnica ii rupe tot mai mult pe oameni de pamint si ii dezradacineaza", iar "dezradacinarea omului a si avut loc. Nu mai avem
decit raporturi tehnice". Cum naiba sa mai intri in comuniune cu Dumnezeu, urmarind prin 3G, in timp ce sfirii micii la gratar, sau in timp
ce te injuri cu vecinul de compartiment in tren, liturghia oficiata de preot?
De cind bunicul meu nu mai slujeste, nu mai merg la
biserica. A suferit un accident oribil cind a implinit 90 de ani, si, cu toate ca in corpul sau inca mai pilpiie viata, mare parte din mintea
lui a plecat deja spre alte lumi mai bune, in care sper ca l-a intilnit pe Cel pe care l-a slujit o viata intreaga. Si asta cu atita
abnegatie, incit niciodata nu a adunat nimic pentru el. Incit acuma, pe patul de suferinta, doar dragostea citorva persoane apropiate il mai
salveaza de la mizerie. Din pacate, asemenea preoti nu se mai fabrica. Am cautat de atunci un alt duhovnic, l-am cautat cu felinarul, ca
Diogene, dar nu l-am gasit. Din pacate, pentru mine - si pentru multi altii - BOR nu mai are nimic de spus. Din pacate, pe mine - si pe multi
altii - numai un Dumnezeu ne mai poate salva!
la pensie pe la inceputul anilor ’90, dar n-a putut sta locului. A cerut Mitropoliei sa fie suplinitor la o parohie unde nici al mai jigarit
popa n-avea chef sa-si infunde oasele. Episcopul a acceptat cu bucurie, fericit ca s-a mai gasit un "pastor" dispus sa munceasca "moca", si
l-a trimis pe bunicul meu cam pe unde si-a intarcat Necuratul progenitura, undeva prin partile inca nedescoperite ale Moldovei Estului
Salbatic, intr-o parohie cu un nume parca predestinat: Jigoreni. Era, acolo, o biserica veche din lemn, adapostind in interiorul ei un
monument de patrimoniu - nici mai mult, nici mai putin decit un candelabru de pe vremea lui Stefan Cel Mare (ulterior, din motive de zona
crepusculara, devenit si Sfint!). Nimeni nu venea la biserica, oamenii considerau ca au treburi mai importante de facut. Si s-a apucat
bunicul meu, ca "Popa Tanda" al lui Slavici, sa mearga din poarta-n poarta, din bordei in bordei, chemind lumea la liturghie, ca "o sa vedeti
ce frumos este si bine va va face in fata Lui Dumnezeu". Iar oamenii au inceput sa vina, mai mult ca sa scape de gura nebunului aluia de popa
batrin. In doar citeva luni, duminica nu mai gaseai pe nimeni prin sat. Tot neamul se aduna la biserica, caci umbla vorba cum sigur se
pogorise Duhul Sfint asupra lacasului Domnului, asa de frumoase erau cintarile, si slujba o minunatie. Dar unde vin oameni, apar si banii,
iar unde apar banii nici macar Stefan cel Sfint (si Mare!) nu mai cistiga batalia. Caci hoardele barbare, in mod ciudat toate imbracate in
sutane si avind cruci atirnate de git, au dat iama in iatacul episcopului, fiecare considerind ca este vrednic sa i se dea lui parohia. Si
intr-o zi frumoasa de duminica, atunci cind duhul sfint pogorise iarasi peste satul jigarit, bunicul meu s-a pomenit cu un tinar burtos
imbracat in sutana, care cel putin a recunoscut ca a dat plocon episcopului vreo douazeci si cinci de milioane de lei pentru parohie. Eram in
anul 1994...
De cind cumnata-mea a intrat la Facultatea de Teologie, sectia Asistenta sociala, nu mai merg la biserica. Vine des pe acasa
cu prietenii ei, studenti la aceeasi sectie sau la Pastorala (ultima fiind pepiniera viitorilor popi). Port-drapelul lor, sau matrita dupa
care sint facuti toti, este Costel. Omul e gata sa fie trecut in Guiness Book, mai are vreo sase sute si intrece recordul stabilit de un alt
roman celebru, "Guru" Bivolaru, la numarul de femei "miruite". Si asta inca nu ar fi nimic, dar miruiala n-are nici un farmec daca iti este
ceruta - sau oferita - fara munca. Asa ca viitorul popa Costica lupta din rasputeri sa o seduca pe Maica Eleonora (vrea neaparat sa-i faca
praf visurile de stareta), sa-i demonstreze prietenului sau si viitorului popa Alexandru ca nevastasa-i o curva (culcindu-se cu ea!) si alte
asemena batalii terminate toate in caldura asternuturilor din inventarul caminului teologic. Dar viitorul popa Costica nu este - o, nu! - cel
mai invidiat coleg din facultate. La capitolul asta este intrecut de Mariuta, fata de popa serios, un fel de Smarandita moderna altoita pe
soiul nobil "Monica Gabor". Fata s-a cam saturat de extra-large-ul sutanei tatalui si a arborat tinuta "e-te-te la mine", adica decolteu
pina-n buric si fusta mini lunga pina-n subtiori. Cum sa nu-i plingi pe sarmanii popi profesori universitari, cind ii vezi cum le mai curge
smirna si tamiia de prin toate incheieturile, atunci cind neviovata Mariuta (initial cuplata cu un bosorog plin de bani din Italia, acum in
tratative de nunta cu un tinerel frumusel de vita nobila, si el plin de bani) este scoasa la tabla, iar creta cade uite-asa, de-a dracului,
numai ca sa fie ridicata de Smarandita facultatii...
De cind calugarii sint dotati cu tehnologie ultimul racnet, nu mai merg la biserica.
Mai deunazi, la Billa, aud o conversatie in spatele meu: "Ba, abia astept sa intre 3G-ul si la noi in Moldova, ca io mi-am cumparat telefon
cu 3G de la baietii care fura din Germania si n-am ce face cu el!". Ma intorc stupefiat, si stana de piatra-am ramas cind vazui ca omul care
vorbea avea par lung, barba lunga, si purta rasa calugareasca... Acuma, desigur, mi se va raspunde ca ce am eu cu sarmanii calugari, ca de ce
la o adica nu ar avea si prea-sfintiile lor dreptul la o limuzina mica, acolo, sa-l plimbe pe Prea inalt cind ii viziteaza, la o camera video
digitala sa filmeze inmormintarea ultimului sfint de la Cernica, sau la un 3G sa nu piarda vecernia, daca totusi nu au chef sa piarda nici
serialul cu Oana Zavoranu, privit in semiintunericul chiliei... Ei bine, eu am sa va raspund ca am ceva impotriva lor, ca, vorba lui
Heidegger, "tehnica ii rupe tot mai mult pe oameni de pamint si ii dezradacineaza", iar "dezradacinarea omului a si avut loc. Nu mai avem
decit raporturi tehnice". Cum naiba sa mai intri in comuniune cu Dumnezeu, urmarind prin 3G, in timp ce sfirii micii la gratar, sau in timp
ce te injuri cu vecinul de compartiment in tren, liturghia oficiata de preot?
De cind bunicul meu nu mai slujeste, nu mai merg la
biserica. A suferit un accident oribil cind a implinit 90 de ani, si, cu toate ca in corpul sau inca mai pilpiie viata, mare parte din mintea
lui a plecat deja spre alte lumi mai bune, in care sper ca l-a intilnit pe Cel pe care l-a slujit o viata intreaga. Si asta cu atita
abnegatie, incit niciodata nu a adunat nimic pentru el. Incit acuma, pe patul de suferinta, doar dragostea citorva persoane apropiate il mai
salveaza de la mizerie. Din pacate, asemenea preoti nu se mai fabrica. Am cautat de atunci un alt duhovnic, l-am cautat cu felinarul, ca
Diogene, dar nu l-am gasit. Din pacate, pentru mine - si pentru multi altii - BOR nu mai are nimic de spus. Din pacate, pe mine - si pe multi
altii - numai un Dumnezeu ne mai poate salva!
