Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Pontonul restaurant “Dor de flori” de pe Faleză, scos la vânzare de Fisc

• preţul de pornire al licitaţiei este de aproape 191.000 lei, fără TVA, la jumătate faţă de tentativa din septembrie 2010, când preţul de pornire a fost de circa 400.000 lei, fără TVA • bunul a fost adus ca garanţie pentru obţinerea de către firma de pază “Diop Security” a unei înlesniri la plata restanţelor la bugetul general consolidat • atât “Diop Security” cât şi SC “Dor de flori” aparţin fostului consilier municipal, omul de afaceri Tudorel Arbunea 

 

Societatea comercială “Diop Security” aparţinând omului de afaceri Tudorel Arbunea este executată silit de Finanţele locale în contul unei datorii către stat de câteva miliarde de lei vechi. Potrivit unui anunţ al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Brăila, pentru a fi acoperită datoria, va fi scos la licitaţie publică pontonul restaurant amplasat chiar pe Faleza Dunării, în spatele clădirii Finanţelor. În fapt, pontonul aparţine firmei “Dor de flori” SRL unde acelaşi Tudorel Arbunea este asociat principal, dar a fost adus ca garanţie în momentul în care “Diop Security” a solicitat înlesniri la plata obligaţiilor fiscale restante, mai precis este vorba de un debit în cuantum de 537.717 lei. Cum “Diop Security” nu a reuşit să-şi achite datoria, aşa cum se angajase, Fiscul local a trecut la executarea bunului adus ca garanţie de SC “Dor de flori”. Un episod similar a avut loc în 2010 când Fiscul a scos la vânzare un ponton aparţinând debitoarei, preţul de pronire de atunci fiind de circa 400.000 lei. 

Potrivit anunţului postat de AJFP Brăila, pontonul are o lungime de 11,43 m, lăţimea de 7 m şi un pescaj maxim de 0,53 m şi va fi scos la licitaţie pornindu-se de la preţul de 190.868 lei, fără TVA.

Cei interesaţi în cumpărarea pontonului trebuie să se înscrie la licitaţie până în ziua lucrătoare precedentă termenului de vânzare, respectiv 8 august, ora 16.30 şi să achite o taxă de participare reprezentând 10% din preţul de pornire. Licitaţia efectivă este programată pentru miercuri, 9 august, ora 12.00, iar legislaţia permite anularea procedurii în cazul în care debitorul achită suma pentru care s-a declanşat procedura de executare silită.




Categorie articol: 

Comentarii