Mergi la conţinutul principal

Ponta a devenit apărătorul DNA

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Justiţiei să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în cazul preşedintelui Traian Băsescu, arătând că a văzut declaraţia acestuia prin care spune că "a oprit arestările în perioada campaniei electorale, dar le dă drumul la arestări după". Cel puţin aşa a interpretat Ponta o declaraţie a preşedintelui, care a spus cu totul altceva.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu acordat postului de televiziune TeleM, întrebat despre faptul că parcă DNA "a oprit motoarele" după ce a început campania, că el crede "că au făcut foarte bine ca, pe perioada campanei, şi se întâmplă în toate ţările civilizate, să nu vină cu arestări pentru că pot influenţa campania".
La remarca moderatorului conform căreia nu se poate vorbi, deci, de o stopare şi că "după 26 mai...", Băsescu a spus: "DNA îşi reia activitatea, dar nici acum nu e stopată. Dumneavoastră înţelegeţi prin activitatea DNA sau a DIICOT dacă arestează oameni politici. Sunt foarte multe dosare care se derulează acum la DNA, la DIICOT, sunt chemaţi oamenii la declaraţii, se investighează, deci nu e un semn că nu şi-ar mai face treaba DNA".

Varianta lui Ponta

Solicitarea de sesizare a CSM i-a fost adresată de Ponta ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, în şedinţa de guvern, în faţa presei.
"Avem o economie care performează, avem relaţii internaţionale foarte bune, trebuie să avem şi o justiţie cu adevărat independentă. Am văzut declaraţia preşedintelui Băsescu prin care spune că a oprit arestările în perioada de campania electorală, dar le dă drumul la arestări după. Cred că e o declaraţie iresponsabilă, ca multe altele, dar vă rog, domnule ministru, să sesizaţi Consiliul Superior al Magistraturii. Dacă nici asta nu este o intervenţie brutală în justiţie...Eu cred, în primul rând, că e o minciună, nu cred că preşedintele Băsescu poate să oprească arestări în campanie sau în necampanie, dar simplul fapt că preşedintele statului afirmă asemenea lucruri legate de campania electorală şi de arestările de la DNA cred că trebuie sancţionat", a spus Ponta.
Premierul a arătat că prin sesizarea CSM vrea să fie transmis un semnal foarte clar că nici preşedintele, nici un alt om politic nu poate să oprească sau să dea drumul la arestări şi că justiţia funcţionează nu pe criteriul campaniilor electorale, ci pe cel al aflării adevărului şi respectării legii.
"Mi se pare absolut inadmisibilă declaraţia, chiar dacă a fost făcută într-o campanie în care, sigur, preşedintele nu are ce să caute, dar cred că trebuie să dăm un semnal foarte clar că s-a terminat cu perioada în care preşedintele ţării spunea cînd arestează DNA-ul şi când nu arestează", a conchis Ponta.

Doar o nouă minciună

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că nu există o declaraţie a sa potrivit căreia ar fi cerut ca Direcţia Naţională Anticorupţie să-şi înceteze activitatea pe timpul campaniei electorale, arătând că aceasta este "o nouă minciună" a premierului Victor Ponta.
Şeful statului a subliniat că făcut această precizare într-un moment important, cum este sosirea în România a vicepreşedintelui american Joe Biden, pe motiv că abordarea pe care premierul Victor Ponta o are reclamă o reacţie imediată.
"Spune domnia sa (n.r. Victor Ponta) că am cerut ca DNA să-şi înceteze activitatea pe timpul campaniei. Nu există o asemenea declaraţie, eu am răspuns afirmaţiei unui ziarist care a spus: „Cum explicaţi faptul că după ce a început spre exemplu campania electorală, DNA a oprit motoarele?", iar eu nu l-am contrazis, am adus un argument având în vedere mai multe realităţi. Am spus cred că au făcut foarte bine că pe perioada campaniei - şi vă pot spune că se întâmplă în toate ţările civilizate - să nu vină cu arestări pentru că ele pot influenţa campania", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, citând din transcriptul interviului acordat, potrivit agerpres.ro.
El a afirmat că este vorba de "o nouă minciună" a premierului, care a făcut o "speculaţie în stil caracteristic".
"După ce a atacat tot timpul DNA, apărându-şi corupţii, care îl ţin de altfel în funcţia de preşedinte de partid, premierul încearcă să devină un apărător al justiţiei, al DNA. După ce a afirmat că vor prelua controlul Poliţiei şi al DNA, acum răspunsurile către un ziarist nu semnifică în niciun caz încetarea activităţii DNA, este speculată în stilul domniei sale. Este o nouă minciună marca Ponta", a mai declarat şeful statului.

Apel la pauză de la minciuni

Potrivit preşedintelui Băsescu, justiţia trebuie să-şi găsească modul de acţiune pentru a nu fi suspectată de implicare în politică.
"Aduceţi-vă aminte că până la începerea campaniei mesajul principal era că DNA-ul se află în campanie. Or, faptul că s-ar sesiza o lipsă de chemări pentru o reţinere sau arestare de oameni politici nu cred că este o motivaţie neapărat electorală, dar cred foarte mult că, dacă ar face arestări de oameni politici acum, ar face ca multe partide să spună că DNA-ul s-a implicat în campanie.
Nu ştiu dacă asta este politica DNA, dar face foarte bine justiţia dacă se protejează de ticăloşia multor oameni politici care întotdeauna au acuzat că arestarea lor este politică, şi nu pentru faptele lor", a spus el.
Şeful statului a conchis că îl invită pe premierul Victor Ponta să "renunţe la minciună măcar acum, când sunt vizite foarte importante" la Bucureşti.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro