Mergi la conţinutul principal

Ponta consideră că Oltean fură cu mai multă inteligenţă decât Anastase

"cu aceeaşi seninătate cu care păşea pe podium la prezentările de modă"

Ponta a anunţat ieri într-o conferinţă de presă că va depune o serie de plângeri împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, pentru votul "furat" în cazul numirilor la Curtea de Conturi. În momentul în care liderului PSD i s-a precizat că şedinţa respectivă de plen a Parlamentului a fost condusă de fapt de Ioan Oltean, la momentul votului, el a replicat: "În cazul doamnei Roberta Anastase este deja o infracţiune de obicei, furatul de voturi, şi fiind recidivistă... Domnul Oltean nu l-a contestat nimeni, este mult mai inteligent decât doamna Anastase, ceea ce nici nu-i greu, şi când fură, fură cu mult mai multă inteligenţă, spre deosebire de doamna Anastase, care fură pe faţă. Adică nu are dubii, numără voturile cu aceeaşi seninătate cu care păşea pe podium la prezentările de modă şi, cred, cu aceeaşi gândire profundă".

Curtea de Conturi, o instituţie controlată în totalitate de PDL - afirmă Ponta

Anterior, Ponta anunţase că vor fi depuse în mod oficial plângeri "atât la comisia juridică, la CCR, cât şi plângeri penale, împotriva Robertei Anastase şi a unei doamne fără nume (Eugenia Barna, UNPR, n.r.), nu ştiu cum o cheamă, de la un partid fără nume, care au revoluţionat - şi o spun cu toate ghilimelele şi ironia de rigoare - legile matematicii. Cinci nu înseamnă jumătate din 11, la comisia de la Senat au fost 5 din 11. Cinci nu înseamnă majoritate din 11".
El a mai explicat că în fapt miza numirilor la Curtea de Conturi ar fi avut legătură cu faptul că PDL vrea să controleze modul de funcţionare a instituţiei. "Furtul repetat gestionat de Roberta Anastase la Parlament nu a fost doar din cleptomanie, Anastase are această plăcere de a fura voturi, ci a fost făcut într-un scop foarte clar pe care presa nu l-a sesizat, dar îmi fac datoria să-l aduc la cunoştinţa opiniei publice. Practic, prin furtul votului de către Anastase, singura instituţie care trebuie să controleze utilizarea banilor publici, Curtea de Conturi, a devenit o instituţie, alături de CCR şi de altele, o instituţie controlată în totalitate de PDL. Nu veţi mai auzi de la Curtea de Conturi, dacă şi cum s-au cheltuit greşit banii de către Guvern, de către primari şi preşedinţi de CJ", a afirmat liderul PSD.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro