Mergi la conţinutul principal

Ponta afirmă că PDL are un sistem ilegal de biruri

"Sunt nenumărate cazuri, pe care până şi DNA nu mai poate să le mai stăpânească şi le dă publicităţii, ce arată faptul că ceea ce USL spune este absolut adevărat, PDL are un sistem de impozitare ilegală a tuturor activităţilor din România, biruri pentru partid, având câţiva avocaţi murdari care în ciuda acestor evidenţe încearcă - vezi Monica Macovei, Cristi Preda şi alţi avocaţi bine plătiţi cu mii de euro pe la Bruxelles - să spună că nu există corupţie în PDL sau să spună că în zece zile vor da corupţii din PDL. Au trecut 14 zile, probabil că doamna Macovei are aceeaşi unitate de timp ca şi Băsescu, care a zis cu 5 minute", a spus Ponta.
Liderul PSD a mai invocat în susţinerea acuzaţiilor de corupţie la adresa PDL şi ultimele promovări din interiorul PDL. "Promovările din ultimul timp din PDL, un senator corupt, fost avocat al lui Sorin Ovidiu Vîntu, şi implicat într-o serie de afaceri murdare, şef la comisia juridică a PDL (Mircea Andrei, n.r.), un fost ministru demis şi cercetat pentru fraude europene, domnul Botiş, şef la comisia de muncă. Domnul Falcă... ce poate fi mai reprezentativ pentru baronii trimişi în judecată ai PDL? Este şeful comisiei de administraţie locală", a mai declarat Ponta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro