Mergi la conţinutul principal

Ponta şi PNL fac schimb de „amabilităţi"

Premierul Victor Ponta afirmă că PNL susţine declaraţiile ambasadorului Ungariei la Bucureşti şi ale oficialilor maghiari privitoare la ţara noastră, indicând ca posibile variante faptul că, fie liberalii au primit „ordin de la PPE", fie sunt „în stare de orice compromis" ca să ajungă la Putere.
„O ştire importantă, pentru că ne arată ce urmează pentru România în viitor - PNL susţine declaraţiile Ambasadorului Ungariei la Bucureşti şi ale oficialilor maghiari care privesc ţara noastră", a scris premierul pe Facebook. Ponta adaugă la cele menţionate o „întrebare (cu două posibile răspunsuri)".

Două răspunsuri sau două minciuni?

„1. Au primit ordin de la PPE să spună asta (deci sunt doar slugarnici); 2. Sunt în stare de orice compromis că să ajungă la Putere (ceea ce arată o capacitate de a fi ticăloşi peste tot ce am văzut în ultimii 25 ani)! Voi ce credeţi?", conchide premierul, minţind, de fapt, din nou. Prim-ministrul se raportează, în susţinerile sale, la afirmaţiile făcute de secretarul executiv al PNL Radu Carp, potrivit cărora „de când Victor Ponta este în fruntea Guvernului, relaţia României cu Ungaria s-a înrăutăţit semnificativ, în paralel cu un dezinteres profund al Guvernului pentru soarta românilor din ţara vecină". „Atunci când îi atacă pe oficialii maghiari, Victor Ponta uită să spună că Departamentul Politici pentru Românii de Pretutindeni din cadrul MAE sprijină pentru anul în curs doar trei proiecte ale românilor din Ungaria, dintr-un total de 140 de proiecte finanţate, cu o sumă mai mică de 30.000 de euro în total", afirmă secretarul executiv al PNL, potrivit căruia „este nevoie de o relaţie pragmatică, bazată pe respect reciproc între România şi Ungaria. Cele două state sunt „condamnate" să aibă relaţii de prietenie, în considerarea apartenenţei lor la comunitatea euro-atlantică, indiferent cine se află la putere la Bucureşti sau la Budapesta", a apreciat Carp.

Decizii ale instanţelor

La rândul lor, liberalii consideră că Ponta este obligat, potrivit deciziilor instanţelor, să organizeze alegeri parţiale locale şi parlamentare, arătând că sfidarea dreptului la vot reprezintă un atac fără precedent la democraţie. PNL atrage atenţia că sunt fără precedent deciziile instanţelor de judecată împotriva cabinerului Ponta, care l-au obligat pe premier să organizeze alegeri parţiale locale şi parlamentare, însă prin „abuz de putere", cum a fost catalogat chiar de judecători, prim-ministrul a refuzat să pună în aplicare legea", arată PNL. Guvernul nu a dorit să organizeze alegeri parţiale în colegiile, oraşele ori judeţele care au rămas fără parlamentari, primari ori şefi de CJ-uri, în situaţiile în care aceştia şi-au pierdut mandatul, în principal ca urmare a condamnărilor la închisoare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro