Mergi la conţinutul principal

Ponta îşi doreşte înfiinţarea unei forţe politice ecologiste în România, care să se alăture USL

"Mi-aş dori mult mai mult să existe în România o forţă politică, care să vină sigur şi alături de noi, care să se ocupe de problemele ecologiei, suntem rămaşi în urma Europei. Suntem ţara în care în fiecare an se defrişează suprafeţe uriaşe, suntem ţara în care dnul Băsescu şi-a făcut campanie electorală pe ideea că o să exploateze cu cianuri zona de la Roşia Montana", a comentat Ponta, afirmând inclusiv că Bucureştiul nu beneficiază de fonduri europene pentru o staţie de eupurare deoarece PDL a apreciat că nu s-ar cuveni să aprobe propunerea primarului general în acest sens.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro