Mergi la conţinutul principal

Pompierii braileni s-au confruntat cu mai putine incendii decit anul trecut

Pompierii braileni s-au confruntat, anul acesta, cu mai putine incendii decit in 2004. Astfel, potrivit bilantului incheiat de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Dunarea" Braila, in 2005 s-au inregistrat 155 de incendii, fata de 172, in 2004, scaderea fiind de 10%. Pompierii spera ca aceste date sa ramina neschimbate pina la sfirsitul anului, astfel incit nimeni sa nu mai aiba de suferit de pe urma unui sinistru. Pagubele produse de incendii, anul acesta, s-au ridicat la 615.000 RON (6,15 miliarde de lei vechi), in timp ce valoarea bunurilor salvate de pompieri a fost estimata la peste 3.516.800 RON. Ca urmare a incendiilor, in 2005, doi braileni au murit, iar alti sase au fost raniti sau intoxicati cu fum ori gaze toxice. Prin interventiile lor, pompierii au reusit sa salveze 12 persoane surprinse de incendii. Anul trecut, incendiile au ucis sapte braileni. Cele mai multe incendii s-au produs in municipiu, iar in judet cea mai afectata localitate a fost Ianca, unde s-au inregistrat 7 sinistre. Comunele in care nu s-a inregistrat nici un incendiu au fost Cazasu, Ciocile, Frecatei, Gradistea, Marasu, Racovita, Rimnicelu, Rosiori si Stancuta.
Din totalul incendiilor, cele mai multe (78%) s-au inregistrat la locuintele particulare si anexele acestora; 6% la transporturi si depozitare; 5% la institutii publice; 4% la comert, reparatii bunuri, hoteluri si restaurante; 3% in agricultura; 2% in transportul de energie electrica, termica, gaze si apa; 1% in servicii si 1% altele. Cea mai frecventa cauza de producere a incendiilor a fost fumatul neglijent. Au urmat, in topul cauzelor, sobe si cosuri de fum defecte sau necuratate; actiuni intentionate ale unor persoane rauvoitoare; instalatii electrice defecte sau improvizate; jocul copiilor cu focul; focul aprins in spatii deschise si lasat nesupravegheat; mijloace de iluminat cu flacara deschisa; aragaze si butelii defecte, ori exploatate necorespunzator; defectiuni tehnice de exploatare; scurgeri de vapori de gaze combustibile.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro