Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Pompierii brăileni au stins trei incendii într-o zi

Detaşamentele de pompieri ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" au intervenit, luni, pentru limitarea şi lichidarea a trei incendii, după cum a informat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, lt.col. Ştefan Stoian. La ora 10.07, Garda de Intervenţie Ianca a acţionat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism marca Peugeot, propietatea lui Andrei P., din localitate, la care au ars componente din compartimentul motor. Împrejurarea ce a dus la producerea incendiului a fost un scurtcircuit electric.
La ora 11.06, Garda de Intervenţie Făurei a acţionat pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, izbucnit în cimitirul din satul Horia, comuna Surdila Greci, judeţul Brăila. Cauza producerii incendiului a fost o lumânare aprinsă, amplasată necorespunzător şi lăsată nesupravegheată. Au ars circa 400 m.p. vegetaţie uscată.
La ora 23.59, Garda de Intervenţie Însurăţei a acţionat pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o combină marca Class, propietatea lui Romică O., din comuna Dudeşti, judeţul Brăila. Împrejurarea care a dus la producerea incendiului a fost un scurtcircuit electric. A ars combina, însă nu au fost victime sau alte pagube.

 




Categorie articol: 

Comentarii