Mergi la conţinutul principal

Poluare cu fum, in Brailita

Pompierii Detasamentului Braila 1 au fost solicitati, vineri, 5 septembrie, sa intervina pentru stingerea unui incendiu care se manifesta in centrul de colectare fier vechi al firmei "Ferro Trading" SRL, de pe Str. Timis din cartierul Brailita. Focul, care mistuia o gramada de deseuri din mase plastice rezultate din dezmembrarea unor autoturisme, a fost lichidat in circa o jumatate de ora. Dar, chiar daca flacarile au fost stinse, din cenusa rezultata a continuat sa iasa un fum inecacios, spre nemultumirea vecinilor. Mai multi locatari ai strazii ne-au declarat ca in incinta respectivului centru de colectare se recurge frecvent la incendierea unor materiale din plastic, fapt ce face aerul din zona irespirabil. Patroana firmei neaga acuzatiile, afirmind ca incendiul s-a produs accidental, din cauza unor copii care s-au jucat cu focul pe linga gardul unitatii. Femeia a refuzat sa-si decline identitatea, spunind ca nu are rost sa ii fie mentionat numele in presa doar pentru un astfel de "incident minor". Concluzia pompierilor in ceea ce priveste cauza producerii incendiului nu da dreptate nici vecinilor, nici patroanei. Dupa cum s-a concluzionat oficial, focul a fost generat de un rest de tigara aruncat in vegetatia uscata din jurul gramezii de mase plastice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro