Mergi la conţinutul principal

Politistii vor desfasura operatiunea "Foc de artificii"

Activitatile de prevenire a evenimentelor negative generate de folosirea ilegala a obiectelor pirotehnice vor continua, pina la sfirsitul sarbatorilor de iarna si vor viza in primul rind controlul asupra distribuitorilor, pentru interzicerea comercializarii obiectelor artizanale si de distractie fabricate sau confectionate pe baza de amestecuri pirotehnice, cu exceptia celor acceptate potrivit prevederilor legale, si efectuarea de verificari la agentii economici si asupra persoanelor care comercializeaza astfel de obiecte, precum si in principalele locuri unde se folosesc acestea in mod obisnuit. De asemenea, se are in vedere supravegherea locurilor unde se organizeaza focuri de artificii, inclusiv in ceea ce priveste respectarea prevederilor legale privind conditiile ce trebuie intrunite de locurile respective pentru evitarea incendiilor sau a altor pericole.
"Atentionam cetatenii ca Politia va continua combaterea cu fermitate a comertului ilegal cu obiecte artizanale si de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice, dar si a folosirii ilegale a acestor obiecte, ca factor important in asigurarea unui climat de ordine si siguranta civica, prin care sa se previna accidentele si pagubele materiale inregistrate in anii anteriori", ne-a declarat subinspectorul Jenel Sogor, purtator de cuvint al IPJ Braila. (Elena MATEI)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro