Mergi la conţinutul principal

Politistii, intre drepturi si obligatii

Este cert: foarte multi, deja prea multi romani, ii trateaza pe politisti in batjocura. Politia, in ansamblul sau, si-a pierdut tot mai mult din credibilitate si e tratata cu tot mai mult tupeu. Politistul are parte de tot mai putin respect. Pornind de la soferii opriti de echipajele de la Rutier, care comenteaza si chiar ii injura in fata pe cei care au avut "tupeul" sa-i opreasca in trafic pentru incalcarea vreunei reguli de circulatie, pina la maruntii baieti de cartier care mai-mai l-ar bate pe politistul care a indraznit sa-l traga pe dreapta. Ori de la baietii de bani gata, care il suna repede pe ta-su, mare detinator de functie sau firma, pina la celebrii interlopi posesori de masini de lux si prostituate de duzina trimise la munca prin Spania. Politistii au ajuns sa fie timorati in a actiona cu fermitate, iar situatia pare sa degenereze in timp, in loc sa se ajunga la o stare de normalitate. Nu stiu daca cineva oprit in trafic in Austria, de exemplu, are curaj sa se puna in gura cu politistul, sa se dea la el ori sa conteste motivul pentru care a fost oprit. Aici s-a ajuns din mai multe cauze, iar una dintre ele este legislatia deficitara in ceea ce priveste protectia politistului. O legislatie care pare sa-l protejeze mai mult pe infractor decit pe omul legii, iar in acest context, revendicarile sindicatelor politistilor - asigurari de viata si o inasprire a pedepselor pentru ultraj - sint cit se poate de indreptatite.
Insa, ca sa fim sinceri, au si politistii o mare parte din vina pentru ca s-a ajuns aici. In primul rind, in Politie intra si destui oameni care din punct de vedere moral au o conduita indoielnica. Unii dintre ei se comporta in trafic, pe strada ori in viata privata la fel ca si interlopii ori smecherii cu bani si functii (asta daca nu sint chiar ei parte din retelele mafiote), iar multi dintre cei care vin hotariti din scoala sa fie cu adevarat politisti sint "anihilati" repede de sistem. Apoi, imaginea unei patrule stind la taclale cu baietii de cartier la cite un colt de bloc nu are darul de a te face sa-i tratezi pe politistii respectivi cu respect. Faptul ca oamenii legii actioneaza discriminatoriu de multe ori - au un curaj fantastic atunci cind au de-a face cu un om obisnuit, dar se fac ca nu-i vad pe baietii cu tupeu - nu face decit sa-i impinga pe si mai multi sa se comporte fara respect. Faptul ca retelele de interlopi sint bine-mersi prin toata tara, ca Politia (si nu numai) nu reuseste sa anihileze aceste grupari - nu doar prin prisma violentelor stradale, ci a activitatilor ilegale care aduc sute de mii de euro, desfasurate de acestea - nu are cum sa impuna respect la nivelul populatiei in general.
Cred ca problema recapatarii respectului de catre Politie se poate rezolva destul de simplu. Este clar, politistii trebuie sa fie mai bine protejati de lege si trebuie sa li se permita sa actioneze mai ferm, in limitele legale. Pe de alta parte, insa, Politia se poate impune mai ales prin rezultatele obtinute in lupta contra marii infractionalitati. Si pentru a nu risca sa ajungem in cealalta extrema, in care politistii sa comita ei insisi abuzuri, simtindu-se prea protejati de lege, sindicalistii din Politie ar trebui sa mai ceara ceva. Si anume, ca toate masinile de Politie, precum si camerele de interogare sa fie dotate cu echipament de inregistrare audio-video, iar toate actiunile sa fie facute cu astfel de inregistrari-martor. Atunci ar fi si politistul aparat de ultraj, dar si cetateanul ferit de abuzuri. Cred ca toata lumea e de acord ca oamenii legii sa aiba cit mai multe drepturi, dar in acelasi timp sa se achite cit mai mult si de obligatii. Atunci isi va putea Politia recistiga cu adevarat respectul de care trebuie sa se bucure intr-o tara normala.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro