Mergi la conţinutul principal

Politicienii brăileni din opoziţie atacă ordonanţa «traseiştilor»

Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului care permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a încins spiritele partidelor din opoziţie, de pe scena politică locală. Cei mai mulţi lideri politici brăileni condamnă adoptarea ordonanţei, pe bună dreptate, semnalând că nu este vorba despre nimic altceva decât o strategie de a obţine un scor mai mare în alegerile prezidenţiale, dar şi un regres enorm din punct de vedere al percepţiei României în Europa. Chiar şi aşa, niciunul dintre preşedinţii partidelor de opoziţie din Brăila nu s-a arătat extrem de îngrijorat în privinţa plecării oamenilor către PSD.
În ceea ce îl priveşte pe copreşedintele ACL Brăila, Cătălin Boboc, acesta a punctat că din punctul său de vedere nu ar fi rău dacă ordonanţa şi-ar produce efectele în sens invers strategiei pesediste şi cei care ar decide să schimbe tabăra ar fi chiar oamenii acestora.
"Despre ordonanţă trebuie să spun că nu e nimic altceva decât un exemplu clar despre modul în care vede să facă politică PSD-ul şi modul în care vrea să conducă ţara. Prin orice mijloace, nu are importanţă dacă sunt morale sau imorale, încearcă să acapareze mereu tot. Asta am spus-o şi o spun mereu. În ceea ce priveşte situaţia la Brăila, din câte ştiu eu, din ce discuţii am avut cu colegii mei - nu punctual pe asta, ci de-a lungul timpului, pe diferite subiecte -, eu nu cred că vor fi probleme în privinţa liberalilor. Să ştiţi că liberalii sunt oameni serioşi, au stat şi au luptat lângă partid şi atunci când a fost bine şi când a fost mai puţin bine. Sunt convins că o vor face şi acum pentru că i-am văzut, ei chiar cred în proiectul ăsta care înseamnă bătălia pentru preşedinţia României. I-am văzut motivaţi. Motiv pentru care eu nu cred că sunt probleme la Brăila astăzi", a declarat Boboc. Totodată, acesta a ţinut să precizeze că atât el, cât şi deputatul Vasile Varga, precum şi toţi membrii PNL-PDL din cadrul Comisiilor juridice din Parlament au semnat o sesizare către Comisia din Veneţia. "Vom face una şi către Avocatul Poporului. Adică vom folosi toate mijloacele legale să împiedicăm abuzul ăsta. Dar e greu, trebuie să recunoaştem. Din păcate, Avocatul Poporului văd că nu reprezintă poporul, ci îl reprezintă pe premierul Victor Ponta. Cam asta e situaţia, trebuie să recunoaştem din păcate", a mai completat liberalul. Întrebat dacă se aşteaptă ca aleşii locali să profite de ofertă pentru a schimba majorităţile şi a veni în PNL, senatorul a afirmat: "Nu ştiu în momentul ăsta ce să spun. Totdeauna uşile Partidului Naţional Liberal au fost deschise pentru toţi cei care vor să ni se alăture, dar sigur asta ţine de convingerea fiecăruia. Noi nu o să folosim pentru asta niciodată astfel de mijloace, presiuni sau ceva. În cazul în care vor fi oameni care vor să ni se alăture, vom discuta şi vom analiza punctual. Eu chiar cred că în momentul ăsta PSD-ului, acolo unde se poate, ar trebui să îi fie servită o lecţie. Poate ar fi necesar chiar să se întoarcă împotriva lor astfel de abuzuri, ca să vadă, nu doar să audă că nu e în regulă. Să simtă pe pielea lor!".

Nazare: "PSD-ul, cu ordonanţa asta, parcă ar vrea să integreze România în Eurasia, nu în Europa"

O părere asemănătoare a avut şi deputatul PDL Alexandru Nazare care a subliniat că o astfel de mutare a PSD-ului sfidează, fără îndoială, toate angajamentele României în faţa Uniunii Europene. Din punctul său de vedere efectele nocive ale acestei ordonanţe, adoptată recent, doar pentru a "fura" alegerile se vor resimţi înzecit.
"PSD-ul cu ordonanţa asta parcă ar vrea să integreze România în Eurasia, nu în Europa. Sfidează practic toate regulile pe care ne-am angajat să le respectem în raport cu Uniunea Europeană. Statul de drept, echilibrul politic şi constituţional, toate rapoartele de ţară ale României vor constata acest lucru pentru că şi Washingtonul şi Bruxelles-ul se uită la ce fac ei acum în România. De fapt este semnalul că sunt disperaţi, sunt capabili să facă orice ca să fure alegerile. De orice fel de şiretlic se folosesc", a declarat Nazare. Totodată, liderul democrat liberal a ţinut să sublinieze că speră ca primarii şi consilierii partidului său să nu cedeze în faţa presiunii venite din parte PSD-iştilor. "Acum nu mă aştept ca viaţa în patria lui Bunea Stancu şi Simionescu la noi la Brăila să fie uşoară. Aşa cum presiunile pe primarii noştri au fost constante, aşa vor fi în continuare. Am avut discuţii cu primarii noştri, sper să rămână lângă noi pentru că nu reprezentăm doar cartea câştigătoare în alegerile prezidenţiale, reprezentăm şi speranţa pentru un viitor mai bun, nu numai pentru Brăila ci şi pentru România. Sper ca primarii noştri să nu se lase amăgiţi, pentru că acesta este doar un şiretlic temporar prin care vor să rezolve o problemă electorală. PSD-ul nu le va rezolva niciodată problemele din comunităţile lor", a mai completat acesta. Cât despre primirea de oameni noi în organizaţie în baza acestei ordonanţe controversate, Nazare s-a arătat destul de rezervat. "Cred că aţi văzut că de când am preluat organizaţia PDL Brăila nu m-am remarcat prin a aduna în jurul meu pe toată lumea, cu orice preţ. Deci nici nu voi folosi ordonanţa aceasta în scopul ei invers. Nu e o competiţie acum - cine adună mai mulţi jucători de pe piaţa liberă sau primari, de pe piaţa liberă. Eu nu văd aşa. Adică dacă ei trişează, nu o să mă apuc eu să trişez mai rău decât ei, sau cel puţin la fel ca ei. E adevărat că politica e pe voturi cum e fotbalul pe goluri, dar e greu când celălalt înşeală tu să încerci să fii corect", a mai afirmat sursa citată.

Consilierul independent Marian Căpăţână: "Ordonanţa promovează jigodismul în clasa politică!"

O părere extrem de negativă în privinţa adoptării acestei ordonanţe venită la propunerea vicepremierului Liviu Dragnea, a avut consilierul judeţean independent Marian Căpăţână. Acesta a catalogat strategia PSD-istă drept o eroare politică majoră. "Ordonanţa asta de fapt legiferează traseismul politic. Ăsta este în esenţă actul normativ care a fost emis de guvern. Nu văd de ce trebuia printr-o ordonanţă de urgenţă, nu văd urgenţa care ar fi ca să se lămurească situaţia politică în ţară. Nu o văd nicicum! Nu văd de ce nu ar fi trecut prin Parlament, este o chestiune importantă! Părerea mea este că obiectivul acestei ordonanţe este lărgirea bazei de sprijin politic pentru candidatul PSD la alegerile prezidenţiale. Ăsta este scopul pentru care s-a emis o ordonanţă, nu o lege trecută prin Parlament, acum, cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale", a declarat Căpăţână. Totodată, consilierul a subliniat că din punctul său de vedere, la Brăila vor fi doar câţiva care vor trece în barca puterii - doar cei care şi-au afişat simpatia în mod public. Cu toate acestea, spune Căpăţână, oamenii din umbră îşi vor menţine locul în partidele de opoziţie pentru a lucra în detrimentul acestora. "Este o eroare politică majoră, fiindcă din punctul meu de vedere ea va avea nişte efecte perverse. Pe de o parte, politicienii ce vor migra la partidele care sunt la putere - că migraţia în direcţia asta va fi -, nu vor avea timp util ca să vină în faţa electoratului cu nişte investiţii, cu nişte rezultate care să justifice mutarea lor. Deci nu au când să vină cu nişte investiţii în timp util, prin care, într-un final să aducă voturi candidatului PSD. N-au când, efectiv! Mai cred că este posibil, dacă va fi suficient de mediatizată această ordonanţă şi perversitatea ei, să scoată la alegerile prezidenţiale alegătorii nehotărâţi, care vor vota contra candidatului PSD, tocmai din cauză că unii dintre ei înţeleg uşoara nemernicie a acestei ordonanţe. Deci este posibil ca ea să aibă un efect de bumerang. Oricum, promovează clar jigodismul în clasa politică. Nu duce la consolidarea pe bază de concurenţă, seriozitate şi într-un final la profesionalizarea clasei politice care va conduce administraţia ţării. Nu. Vor rămâne aceleaşi licheluţe care se vor muta de colo-colo. Oameni uşor manipulabili, lipsiţi de caracter. De fapt, o să ne întoarcem în urmă în democraţie, înainte de 96-97, mi se pare, când a fost emisă legea care interzicea migraţia aleşilor locali. Ne întoarcem în urmă prin ordonanţa asta!", a conchis consilierul, vizibil dezamăgit.

Botea: "Un cadou politic pentru baronii PSD"

Nici preşedintele Partidului Mişcarea Populară Brăila, Viorel Botea nu a ratat ocazia de a ataca fără menajamente Ordonanţa lui Dragnea. Şi acesta consideră că adoptarea OUG-ului nu reprezintă altceva decât o strategie electorală. "Părerea Partidului Mişcarea Populară este aceea că ordonanţa dată nu este altceva decât un cadou politic pentru baronii PSD şi pentru PSD în general, ca să îşi atragă cât mai mulţi primari în campanie electorală. Văzând faptul că nu poate să aibă mai mult de 40% din electorat PSD-ul încearcă prin diverse mijloace, mai mult sau mai puţin legale - şi cred că se va dovedi neconstituţională această ordonanţă -, să atragă primari care să le aducă voturi şi să finalizeze scrutinul electoral prin câştigarea fotoliului de preşedinte al ţării de către domnul Ponta. Deci astea sunt manevre electorale care în orice caz nu se pot face cu mai puţin de 6 luni înainte de alegeri. De asemenea, fiind o lege organică nu poţi să o schimbi. E ca şi cum aş spune: 30 de zile aveţi voie să omorâţi pe toată lumea sau să faceţi orice, să nu respectaţi o lege. De fapt asta este, printr-o ordonanţă nu se respectă legea!", a declarat Botea.

Nici PPDD-ul nu priveşte cu ochi buni ordonanţa

La rândul său, preşedintele interimar al PPDD Brăila, consilierul judeţean Cristian Ivan, a dat de înţeles că din punctul său de vedere un ales local procedează corect atunci când alege să îşi respecte "contractul cu electoratul". Acesta a dat asigurări că nu are nicio intenţie să îşi schimbe partidul şi şi-a manifestat speranţa că va fi şi cazul colegilor săi PPDD-işti. "Ideea e în felul următor. În ceea ce mă priveşte pe mine, pot să garantez că nu plec. Punct. În ceea ce îi priveşte pe alţii, sper să nu plece şi să îşi ţină contractul pe care îl au cu cetăţenii. Atât eu, cât şi restul colegilor, în definitiv am ajuns consilieri municipali, judeţeni sau locali în comune, pe baza votului dat de nişte oameni. Dincolo de toate discuţiile vizavi de un partid sau altul, că unul e mai bun sau mai puţin bun, există un vot dat de nişte oameni care ne-au trimis acolo. Consider că în mod normal ai un contract cu ei şi trebuie să îl respecţi. În mod normal. Sigur că, mergând pe principiul că ceea ce legea nu interzice este permis, evident că dacă această ordonanţă va intra în vigoare şi se va pune în practică, ştiţi cum e - ceea ce legea permite nu e interzis", a declarat Ivan. Întrebat în ce măsură consideră benefică ordonanţa dată de PSD, consilierul a preferat să răspundă indirect. "Atât timp cât a fost şi legiferată... Între moralitate şi legalitate iacătă că e o diferenţă. Eu nu pot să fiu împotriva unui lucru legal, dar asta nu înseamnă neapărat că îl şi susţin. Ştiţi cum e. Repet, între moralitate şi legalitate iacată că viaţa ne demonstrează că nu este semnul egal. Mai mult nu vreau să comentez", a conchis sursa citată.

Simionescu, Nistor şi Mihai aşteaptă cu porţile deschise

De cealaltă parte a baricadei, liderii partidelor aflate la Putere par să privească cu ochi mult mai buni ordonanţa dată de Guvernul Ponta. În ceea ce-l priveşte pe prim-vicepreşedintele PSD Brăila, Aurel Simionescu, acesta a ţinut să precizeze că înainte de a formula un comentariu în privinţa acestui subiect, ar prefera să aştepte dacă OUG nu va fi suspendată în urma contestaţiilor. Chiar şi aşa, primarul a precizat că există foarte multe semnale din partea membrilor partidelor de opoziţie pentru a schimba tabăra. "În primul rând eu aştept să văd dacă cei care au contestat verbal vor contesta şi oficial această Ordonanţă, pentru că atunci lucrurile capătă o altă dimensiune. Dacă vor fi contestaţii se supendă Ordonanţa, etc. Eu nu cred, nu am semnal că aleşii locali ai PSD vor pleca din partid. Din partea cealaltă există mai multe semnale - nu de acum, de mai multă vreme. V-am spus că sunt colegi de-ai noştri care la un moment dat au fost membri ai PSD şi când a fost vorba să candideze nu s-au putut regăsi pe listele respective, pentru că ceilalţi colegi au hotărât că o să candideze altcineva. A fost o altă formă de abordare. Atunci, ei au spus «să ştiţi că rămânem cu sufletul aici, dar ne ducem şi candidăm în altă parte pentru că vom ieşi». Unii au ieşit consilieri pe listele altor partide, alţii au ieşit chiar primari în anumite localităţi şi sigur, toate discuţiile au continuat cu ei de atunci, pentru că au fost cinstiţi şi au anunţat că vor candida în altă parte chiar dacă nu i-am sprijinit noi. Ei, unii dintre ei chiar au reuşit în dauna candidaţilor noştri. Asta a fost viaţa, asta a fost voinţa alegătorilor", a declarat Simionescu. Întrebat dacă ordonanţa nu va putea avea un efect nociv pentru PSD, partidele din opoziţie putând astfel să îşi infiltreze oameni în rândul organizaţiiei, primarul a dat de înţeles că nu a eliminat din ecuaţie nici acest aspect. "Ba da. Nu ştiu dacă e vorba neapărat de un cal troian, dar noi vom analiza lucrurile astea. Nu mergem la modul automat, vrea cineva, gata, repede, hai să vedem! Vom discuta. Trebuie văzut şi care este reacţia organizaţiei respective din localitate, nu e vorba de municipiul Brăila neapărat, ci mai mult de localităţile din judeţ. Dar deocamdată, repet, să vedem şi dacă se va întâmpla şi cum se va întâmpla să fie contestată eventual această ordonanţă şi după aceea o să discutăm punctual caz cu caz", a conchis primarul.

Nistor: "Suntem deschişi oricărei solicitări de înscriere în organizaţia noastră!"

La rândul său, preşedintele UNPR Brăila, Marioara Nistor consideră că ordonanţa adoptată de Guvernul Ponta avantajează orice partid. Aceasta s-a arătat extrem de încântată de posibilitatea primirii de noi membri în rândul organizaţiei sale. "Noua ordonanţă avantajează orice partid şi poate fi benefică oricărei organizaţii politice. Cum se concretizează în teritoriu această ordonanţă depinde de modul de negociere şi de intenţiile fiecărui partid în parte, dar şi de priorităţile consilierilor, de viziunea şi strategia fiecăruia. Sigur, nu ne-ar deranja să îşi exprime dorinţa de a se înscrie în partidul nostru, în organizaţia noastră, un număr cât mai mare de consilieri şi, de ce nu, primari. Suntem deschişi oricărei solicitări de înscriere în organizaţia noastră! Exclud ideea de plecare din UNPR a consilierilor noştri. Nu avem semnale de acest gen şi cred că nu vom avea nici surprize", a afirmat deputatul.

Mihai: "Lumea spune «domnule, e o chestie nocivă, că se dă drumul la migrări, că nu e normal», problema este destul de simplă"

Nici şeful PC Brăila, Dănuţ Mihai nu pare să considere verdele dat de Guvern pentru migraţia politică o problemă. Din contră, cum era de aşteptat şi senatorul s-a arătat extrem de încântat de faptul că i se oferă posibilitatea să îşi mărească filiala. "Ce se întâmplă... lumea spune «domnule, e o chestie nocivă, că se dă drumul la migrări, că nu e normal», problema este destul de simplă. Deci, sunt foarte mulţi, mai ales pentru cei care au fost în USL, care s-au trezit consilieri municipali, judeţeni sau comunali pe nişte liste impuse de USL. Acesta nu mai există, PNL-ul şi-a făcut o altă structură împreună cu PD-ul. Noi am fluierat şi am strigat împotriva lui Băsescu şi a PD-ului şi acum, oamenii se văd în alianţă cu cei pe care i-au vorbit de rău sau i-au criticat la un moment dat, pentru politica dusă, pentru tăierea de pensii, salarii şi aşa mai departe. Nu mai vor. Şi acum erau constrânşi de faptul că în momentul când îşi exprimau dorinţa de a merge în stânga sau în dreapta îşi pierdeau calitatea de consilier, pentru care ei au muncit şi au depus un oarecare efort. Nici mie nu-mi convine că am preluat acum un an şi jumătate organizaţia PC de la Brăila şi am găsit un singur consilier judeţean şi un singur consilier municipal. Eu sper ca prin această ordonanţă să aduc alături de mine nu numai consilieri municipali şi judeţeni, ci şi consilieri comunali, viceprimari, chiar primari, care să fie convinşi de mine că vor putea să îşi desfăşoare în continuare activitatea politică în cadrul Partidului Conservator", a afirmat Dănuţ.
Reamintim că, atât Marioara Nistor cât şi Dănuţ Mihai au intrat în Parlamentul României în urma renumărării voturilor, tocmai pentru a echilibra cele 7 locuri în Parlament deţinute de PSD Brăila. Ulterior, cei doi au decis să migreze în barca puterii, singurul parlamentar de opoziţie al Brăilei rămânând PDL-istul Alexandru Nazare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro