Mergi la conţinutul principal

Politicienii brăileni au fugit de procurorul Panait ca dracu de tămâie

Deşi se dau mari iubitori de cultură şi au îmbrăţişat cu elan pionieresc ideea "Brăila - capitală culturală europeană", politicienii brăileni de rang înalt au ocolit graţios lansarea de gală a filmului "De ce eu?", pelicula în care trei actori ai Teatrului "Maria Filotti" interpretează principalele roluri.
Din fericire, dezinteresul conducătorilor urbei nu a fost împărtăşit şi de brăileni, care au epuizat încă de miercuri biletele puse în vânzare de organizatori. De altfel, sala Casei de Cultură a Tineretului s-a dovedit neîncăpătoare, joi seara, pentru spectatorii care şi-au dorit să vadă filmul în prezenţa regizorului şi a unora dintre actorii din distribuţie, mulţi dintre spectatori vizionând spectacolul în picioare.

Un film despre puterea malefică a unui sistem corupt

Emilian Oprea interpretează rolul principal în filmul regizat de Tudor Giurgiu, din distribuţie mai facând parte alţi doi actori ai Teatrului Maria Filotti": Alin Florea şi Liviu Pintileasa. Inspirat de cazul procurorului Cristian Panait care a murit în mod suspect imediat ce a refuzat să "danseze" după cum îi "cântau" superiorii, "De ce eu?" redesenează în tuşe tragice realităţile sistemului de justiţie din urmă cu 12 - 13 ani, încrengăturile dintre politicieni, servicii de informaţii şi magistraţi, angrenajul sufocat de corupţie capabil să împingă un om care spune "nu" pe buza unui hău de unde singura opţiune acceptabilă este să sară în gol. Plecând de la cazul lui Adrian Tarău (fiul fostului prefect pesedist de Bihor Aurel Tarău) arestat de procurorul Lele pentru contrabandă şi spălare de bani şi eliberat la presiunile fostului premier Adrian Năstase, filmul îi vizează direct pe politicienii şi pe magistraţii pătaţi şi reliefează, în cheie artistică, puterea malefică a unui sistem corupt, capacitatea lui de a frânge destine, de a dezintegra vieţi.

La film, nu, la crâşmă, da

Redactorii "Obiectiv" au aflat că nu mai puţin de 70 de invitaţii au plecat de la Casa de Producţie Libra Film pentru reprezentanţii Primăriei, ai Consiliului Local Municipal şi Consiliului Judeţean, însă nici primarul şi nici preşedintele interimar al CJ nu au onorat cu prezenţa evenimentul care a început la ora 19.00, lucru oarecum de neînţeles având în vedere demersurile autorităţilor brăilene de a înscrie oraşul în cursa pentru marea tichie de mărgăritar a Capitalei Culturale Europene, filmul "De ce eu?" fiind de departe cel mai important proiect cultural din ultima vreme care intersectează Brăila prin participarea celor trei actori ai TMF.
Şi, totuşi, unde au fost mai marii Brăilei? Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Brăila, profesorul Viorel Mortu, le-a recunoscut redactorilor "Obiectiv" că în timpul vizionarii filmului "De ce eu?", floarea politico-administrativă a Brăilei s-a aflat la restaurant. "Îmi pare rău că nu am putut ajunge, însă am fost prins cu proiectul despre care aţi scris şi voi în ziar. Evenimentul (Dezbaterile "Curierul Naţional" - n.r.) a început în jurul orei 12.00, la 15.30 a fost conferinţa de presă. Apoi am fost la cină. E adevărat, a fost o agapă, însă nu puteam lipsi, era canon. Au fost invitaţii, investitori din Italia, pe la ora 20.00 a venit şi domnul ministru Mihai Tudose", a declarat Mortu pentru "Obiectiv". Preşedintele interimar al CJ a confirmat că la "agapa" derulată în timpul vizionării filmului "De ce eu?", a participat şi primarul Aurel Simionescu alături de alţi parlamentari şi oameni de afaceri.
Demn de menţionat este faptul că dezbaterile menţionate de Viorel Mortu au fost un nou prilej pentru liderul CJ de a reitera implicarea Brăilei în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, demers în care beneficiază şi de sprijinul declarativ al omologului său de la Galaţi, Nicolae Bacalbaşa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro