Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Octav Cozmâncă susţine că noul partid de stânga va fi lansat într-o lună

Fostul pesedist Octav Cozmâncă a declarat, sâmbătă, pentru NewsIn, că noul partid de stânga ar putea fi lansat într-o lună, susţinând că "încă se mai lucrează la program".

Octav Cozmâncă a precizat pentru Newsin că din noua formaţiune politică vor face parte "oameni de calibru" şi că noua formaţiune politică concurentă PSD pe zona de centru-stânga "va fi lansată în aproximativ o lună de zile". El a precizat că "încă se mai lucrează la program", acesta nefiind definitivat în momentul de faţă.

Cozmâncă a refuzat să dea alte detalii depre noua construcţie politică. Presa a relatat, la începutul lunii aprilie, că partidul ar fi trebuit să se lanseze la începutul lunii mai şi că din acesta vor face parte, printre alţii, Tudor Mohora, fost deputat PSD, Ioan Toma, ultimul şef al Uniunii Tineretului Comunist, (nu senatorul cu acelaşi nume, fiind vorba de o coincidenţă de nume, după cum susţine fostul vicepreşedinte PSD, n.r.) şi Ion Sasu, un fost reprezentant al social-democraţilor.

Octav Cozmâncă a plecat din PSD în septembrie 2009, ulterior afirmând că va pune bazele unui nou partid de stânga. În presă se scrisese la acea vreme că partidul ar fi urmat să se constituie în jurul lui Sorin Oprescu, variantă care nu s-a confirmat aşadar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro