Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Frunda spune că modificările constituţionale propuse de Băsescu sunt rezultatul unui imbold populist

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda spune că Traian Băsescu propune, prin noul proiect de Constituţie, eliminarea imunităţii parlamentare şi introducerea răspunderii materiale a judecătorilor din "populism", şi avertizează că aceste amendamente ar putea atenta la caracterul de stat de drept al României.

Gyorgy Frunda se arată reticent că modificările propuse de Preşedinţie vor trece şi crede că şi Traian Băsescu este convins de acest lucru, dar că în ciuda acestei realităţi a ales să facă aceste demersuri din populism. "Eu, personal sunt convins că o asemenea revizuire nu are şanse de trecere, cred că preşedintele ştie acest lucru, dar cred că are un impuls, un imbold populist. Atunci când îi spui omului sărac, care nu ştie drept, că de mâine, judecătorul va răspunde cu banii lui pentru o hotărâre nedreaptă, omul de pe stradă va aplauda. Când îi vei spune că vei aresta parlamentarul sau ministrul pentru orice faptă, ca şi pe tine, cetăţean de rând, omul de pe stradă va aplauda. Numai că trebuie să ai pregătire juridică să ştii că există o convenţie internaţională care interzice răspunderea materială a judecătorilor. Trebuie să ai pregătire politică şi juridică să ştii că arestarea ministrului sau parlamentarului fără o auto-cenzură de legalitate înseamnă încălcarea statului de drept şi aservirea acestor instituţii preşedintelui, care ar rămâne ipotetic singura persoană din ţara asta care ar avea imunitate completă", a explicat la RFI senatorul UDMR.

Mai mult, Frunda declară că UDMR nu va accepta Parlamentul unicameral şi a sugerat că noile măsuri propuse de Băsescu privind imunitatea şi controlul averilor s-ar vrea un mijloc de presiune şi "şantaj" la adresa aleşilor. "Absolut toţi colegii mei cu care am discutat s-au opus acestei situaţii. Parlament unicameral de trei sute de oameni, care pot fi şantajabili oricând prin varii instrumente poliţiste ale unui stat autoritar, de la controlul averilor, până la posibilitatea arestării şi şantajarea prin ascultarea telefoanelor cu privire la viaţa familială de exemplu nu are putere de decizie, este la îndemâna preşedintelui. Un Parlament cu două Camere, în care legile se verifică şi se modifică în prima Cameră sesizată şi se decide în camera decizională are o altă greutate. Nu poţi să treci atât de uşor peste voinţa a două Camere. Democraţia înseamnă mai multă consultare, mai mulţi oameni. Bicameralismul este un drept câştigat al acestei ţări, care trebuie păstrat", a subliniat Frunda.

Gyorgy Frunda a susţinut că "unele modificări contravin convenţiilor internaţionale semnate de către România, de exemplu bicameralismul. România, în repetate rânduri a susţinut la diferite foruri internaţionale şi a semnat necesitatea bicameralismului în Parlamentele europene şi menţinerea bicameralismului în România. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede prezumţia caracterului ilicit al bunului, ceea ce există în Constituţia României şi ceea ce dă posibilitatea ca partea de avere confiscabilă să fie doar cea ilegală. Or prin eliminarea acestei prezumţii constituţionale ar însemna ca să se poată confisca sau naţionaliza orice fel de bun şi în cazuri nepenale, adică administrative. Acest lucru nu este posibil conform legii româneşti actuale".

Senatorul a mai spus că personal "din punct de vedere constituţional" el pune "sub semnul întrebării dreptul preşedintelui de a face asemenea propuneri, de a avea asemenea iniţiative".

Udemeristul l-a acuzat chiar pe Traian Băsescu că ar vrea "o republică prezidenţială, o republică autoritară, în care preşedintele României, inclusiv domnul Traian Băsescu, care ar beneficia de prevederile Constituţiei a doua zi după publicarea în Monitorul Oficial, conform legii române, ar avea toate pârghiile necesare de a ţine în mână Parlamentul, Guvernul, CSM, de a putea dispune în toate aceste domenii".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro