Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Bătălie în PNL pentru scaunul lui Iohannis. Lista scurtă pentru şefia liberalilor

Oficial, Iohannis va părăsi PNL pe 21 decembrie, dar cei din jurul său au început deja negocierile pentru viitorul preşedinte al partidului. Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a avut o discuţie telefonică cu fostul preşedinte Crin Antonescu, care a respins orice discuţie despre revenirea în fruntea partidului. Antonescu le-a transmis să pună în fruntea partidului un om din generaţia tânără, pe care a promis că-l va susţine. Funcţia este vizată şi de prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, cel care a avut un rol important în echipa Iohannis. Printre numele vehiculate să preia partidul este şi cel al lui Dan Motreanu, fost secretar general în timpul mandatului lui Călin Popescu Tăriceanu în fruntea partidului şi actualmente secretar general. Surse din PNL au declarat pentru gândul că există două variante pentru desemnarea succesorului lui Iohannis: varianta negociată - viitorul preşedinte este desemnat de Delegaţia Permanentă sau variantă deschisă - organizarea unui Congres extraordinar.
Surse din conducerea PNL au declarat pentru gândul că marţi seara secretarul general al PNL, Marian Petrache, a avut o discuţie telefonică cu fostul preşedinte al partidului, Crin Antonescu, despre rolul acestuia în viitoarea conducere. Cu doar câteva ore înaintea acestei discuţii telefonice, la Palatul Parlamentului, avusese loc şedinţa conducerii PNL, iar Crin Antonescu acordase un interviugândul în care precizase clar că nu este interesat să preia conducerea partidului. Antonescu a reconfirmat această poziţie a sa în discuţia telefonică, dar în schimb s-a arătat dispus să susţină o figură nouă pentru conducerea partidului. De altfel, în interviul acordat gândul, Crin Antonescu a subliniat că viitorul preşedinte al PNL poate fi o figură proaspătă.
"Cred pe de altă parte că este nevoie de figuri mai proaspete, nu neapărat oameni fără nicio experienţă politică, figuri mai proaspete, figuri care nu au intrat în conştiinţa publică în ultimii douăzeci de ani de politică", declara Antonescu.
În tiparul figurilor noi intră vicepreşedintele Dan Motreanu, în prezent deputat şi fost secretar general al partidului. Motreanu a fost parte a echipei Iohannis după ce Crin Antonescu s-a retras din funcţia de preşedinte al partidului. Surse din PNL susţin că se încearcă găsirea unui astfel de personaj, care să fie susţinut de majoritatea vicepreşedinţilor pentru a deveni preşedintele partidului.
Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, îşi doreşte şi el funcţia de preşedinte, mai ales că s-a aflat în echipa lui Klaus Iohannis, având un rol important în timpul campaniei electorale, fiind unul din principalii comunicatori. Orban are de partea sa avantajul că a fost un adversar al alianţei cu PSD în timpul USL şi este un politician iubit la baza partidului. El ar avea un avantaj într-o competiţie deschisă în interiorul PNL, având şanse mai mici dacă va exista o înţelegere între vicepreşedinţii partidului pentru cine va prelua şefia partidului. Consiliera lui Ludovic Orban a fost practic lipită de Klaus Iohannis în timpul campaniei prezidenţiale, fiind principalul om din preajma acestuia, alături de Andrei Muraru.
Un rol determinant în stabilirea viitorului preşedinte al PNL îl are, însă, câştigătorul alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis. Chiar dacă nu a fost niciodată un om de partid, reuşind abia în timpul campaniei electorale să viziteze toate organizaţiile, Iohannis se află în poziţia învingătorului căruia nu îi poate fi refuzat nimic. Iohannis poate veni în şedinţa Delegaţiei Permanente şi să solicite un vot pentru un favorit al său. În acest moment, el are întâlniri cu mai mulţi lideri PNL pentru a stabili cine va prelua frâiele partidului începând din luna ianuarie.
Delegaţia Permanentă a partidului ar urma să stabilească în luna decembrie cine va prelua conducerea partidului. Potrivit Statutului noului PNL, va exista o conducere bicefală, un preşedinte fiind dat de fostul PNL, iar celălalt de PDL. Un Congres în care să fie ales un singur preşedinte al PNL, ar urma să aibă loc abia în 2017, după alegerile parlamentare.
Dacă nu se va reuşi să se ajungă la o variantă de compromis, liberalii discută şi despre organizarea unui Congres liber, în care toate funcţiile să fie alese uninominal. Aceasta ar reflecta mai bine situaţia din partid şi filialele care au avut rezultate bune la prezidenţiale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro