Mergi la conţinutul principal

POLITIC: Asistentul adjunct al secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia: Ordonanţele de urgenţă creează incertitudine, sperie investitorii şi stagnează creşterea

Hoyt Yee, asistentul adjunct al secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia, a declarat luni, la Bucureşti, că schimbările bruşte ale regulilor jocului pot leza serios unele afaceri, iar folosirea ordonanţelor de urgenţă creează incertitudine, sperie investitorii şi stragnează creşterea economică.

"Noi toţi împărtăşim un obiectiv comun, consolidarea relaţiilor dintre ţările noaste şi întărirea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor noştri. Evenimentul de astăzi este parte a unor eforturi extinse de a atinge acest obiectiv, prin concentrarea pe modul în care România poate implementa planul de acţiune privind îmbunătăţirea mediului de afaceri. Planul de acţiune al României constă într-un un set de măsuri incluzând o mai mare transparenţă şi predictibilitate, condiţii pe care oamenii de afaceri americani şi europeni le aşteaptă", a declarat Hoyt Yee, la seminarul pentru evaluarea impactului modificărilor legislative cu tema "Promovarea Parteneriatului Strategic Economic şi Comercial", organizat de Ambasada Statelor Unite, AMCHAM, AMRO şi Guvernul României.

Hoyt Yee a atras atenţia, totodată, asupra faptului că regulile jocului pot afecta unele afaceri, iar surprizele pot fi costisitoare pentru mediul de afaceri şi pentru guvernare.

"Un principiu cheie al unui mediu de afaceri transparent şi predictibil este ca atunci când guvernul ia în considerare noi reglementări şi noi legi să evalueze mai întâi posibilul impact asupra actorilor, inclusiv prin consultarea acestora. În afaceri ca şi în guvernare surprizele pot fi costisitoare. Schimbările bruşte ale regulilor jocului pot leza serios unele afaceri, în timp ce pe altele le pot favoriza, prin crearea unor condiţii inegale pe care afacerile serioase încearcă să le evite", a declarat Hoyt Yee.

Totodată, oficialul american a avertizat că folosirea ordonanţelor de urgenţă "creează incertitudine, subminează răspunderea, sperie investitorii străini şi stagnează creşterea economică".

El a precizat că România a adoptat o serie de legi fără a face înainte o evaluare de impact comprehensivă, precum Legea audovizualului. "Legea distorsionează piaţa oferind un avantaj instituţiilor mari în negocierile cu companiile de publicitate, în timp ce firmele mici sunt afectate negativ. Astfel de măsuri discriminatorii pot contribui la modul în care este percepută corupţia şi pot diminua competitivitatea", a subliniat Hoyt Yee.

Diplomatul SUA a mai spus că "evaluări de impact şi consultări mai bune pot duce la îmbunăţirea rezultatelor României în lupta împotriva corupţiei care înregistrează un declin în indexul anticorupţie al Transparency Internaţional de la 66 la 69". De asemenea, evaluările de impact pot ajuta Romnia "să continue să avanseze în clasamentele privind competitivitatea", a declarat asistentul adjunct al secretarului american de Stat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro