Mergi la conţinutul principal

Poliția Brăila, tot fără inspector șef. Chestorul de poliție Adrian Glugă rămâne la Constanța

* prin ordin al Ministrului Afacerilor Interne, lui Adrian Constantin Glugă i s-a prelungit împuternicirea în funcția de șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, pe o perioadă de 3 luni, începând cu luna ianuarie 2021 * la IPJ Brăila atribuțiile de inspector șef sunt preluate de cms. șef Dorin Valentin Condruz, adjunct al instituției

 

Chestorul de poliție Adrian Constantin Glugă, cel care deține funcția de inspector șef al Inspectatului de Poliție Județean (IPJ) Brăila, mai rămâne o perioadă la șefia Poliției Constanța. În decembrie 2020, a expirat perioada pentru care acesta fusese împuternicit la conducerea IPJ Constanța, astfel că am transmis o solicitare la Inspectoratul General al Poliției Române, la începutul lunii ianuarie, pentru a afla ce decizie s-a luat cu privire la chestorul Glugă. Ieri, am primit răspuns la solicitarea transmisă, prin care am fost anunțați că Glugă nu revine la Brăila. „La solicitarea dumneavoastră adresată Inspectoratului General al Poliției Române - Centrul de Informare și Relații Publice, vă comunicăm următoarele: prin ordin al ministrului afacerilor interne, domnului chestor de poliție Adrian Constantin Glugă i s-a prelungit împuternicirea în funcția de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, pe o perioadă de 3 luni, începând cu data de 01.01.2021”, a fost răspunsul transmis de la IGPR.

Reamintim că ofițerul Glugă, care în noiembrie 2020 a fost avansat la grad de chestor de

președintele Klaus Iohannis, a ajuns la șefia IPJ Constanța la 1 iulie, pentru o perioadă de 3 luni, în toamnă fiind prelungită împuternicirea cu încă 3 luni, anterior acesta fiind împuternicit ca inspector șef la Dolj. La sfârșitul anului trecut, ofițerul Dănuț Saghin, fostul șef al  Serviciului de Investigații Criminale, împuternicit pe funcția de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, a ieșit la pensie. Problema este că Poliția Brăila a rămas doar cu ofițerul Dorin Valentin Condruz la conducere, adjunctul care a preluat și atribuțiile de inspector șef.

Adrian Glugă, care, din 8 februarie 2016, a fost promovat în funcția de inspector șef al IPJ Brăila, a fost detașat la conducerea altor inspectorate din țară, în baza împuternicirilor de la Poliția Română. Din luna iulie, Glugă a fost împuternicit șef la comanda IPJ Constanța, odată cu ieșirea la pensie a fostului comandant Constantin Dancu. Pe site-ul IPJ Constanța se arăta faptul că, din data de 6 ianuarie 2020, ofițerul Constantin Adrian Glugă, născut în localitatea Valea Mare, județul Vâlcea, a fost împuternicit șef al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În perioada 22 aprilie 2016 – 5 ianuarie 2020, ofițerul a fost șef al IPJ Brăila.

Reamintim că, în mai 2018, șeful poliției brăilene, comisarul Glugă, a susținut concurs pentru ocuparea postului de șef al IPJ Constanța. Au fost înscriși trei candidați, ceilalți doi fiind Dancu Constantin – împuternicit inspector șef și Ciprian Sobaru – împuternicit adjunct inspector șef la IPJ Constanța. Șeful IPJ Brăila, Constantin Adrian Glugă, s-a înscris pentru susținerea acestui concurs, programat inițial pentru luna august 2017, dar amânat pentru 2018. Glugă nu a ocupat postul de inspector șef al IPJ Constanța, cel care a fost declarat admis fiind Dancu Constantin – împuternicit inspector șef.  Numai că, până la urmă, Glugă tot a ajuns la șefia IPJ Constanța, prin împuternicire.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro