Mergi la conţinutul principal

Polițiști în stradă: șoferi și pietoni informați despre modificarea intervalului de limitare a deplasărilor

* duminică seara, lucrători ai Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au organizat o acțiune la nivelul județului ce a avut ca scop informarea cetățenilor cu privire la noile modificări legislative * prelungirea stării de alertă a adus și modificarea intervalului de limitare a deplasărilor doar din motive justificate, în intervalul orar 22:00-05:00

 

Prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, în scopul prevenirii răspândirii Covid - 19, a intrat în vigoare la data de 14 martie. Odată cu aceasta se aplică interdicția de circulație pe timp de noapte, după ora 22.00, și limitarea accesului turiștilor la cazare în stațiunile montane. Astfel, după ora 22.00, oamenii pot ieși din casă numai cu un motiv întemeiat. Duminică seara, polițiștii brăileni împreună cu jandarmi au acționat pe arterele de circulație și au stat de vorbă cu șoferii care se aflau în trafic, dar și cu persoanele care se deplasau pe jos, tocmai pentru a le aduce la cunoștință noile modificări. Unii știau că nu au voie să plece de acasă, după ora 22.00, în loc de ora 23.00 cum a fost până acum, decât cu motive întemeiate. Au fost persoane care aveau pregătită declarația pe proprie răspundere, însă altele nu știau că s-a modificat ora până la care se putea ieși din casă. “Prelungirea stării de alertă a adus și modificarea intervalului de limitare a deplasărilor doar din motive justificate în intervalul orar 22:00-05:00, aseară (n.r. - duminică seara) fiind organizată o acțiune la nivelul județului Brăila ce a avut ca scop informarea cetățenilor cu privire la noile modificări legislative”, a precizat subinsp. Laura Cercel, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila. 

Potrivit datelor transmise de polițiști, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22:00 - 05:00, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro