Mergi la conţinutul principal
Se dă startul concursurilor pentru ocuparea posturilor rămase libere la IPJ

Poliţia Municipiului îşi caută şefi

pensionările pe bandă rulantă din ultimul an, din cadrul IPJ, au dus la eliberarea multor funcţii de şefi de servicii, pe primul loc fiind Poliţia Municipiului care a rămas şi fără şef şi fără adjuncţi • cele două posturi de adjuncţi, pe linie de ordine publică şi investigaţii criminale, au fost deja scoase la concurs, pentru fiecare fiind înscris câte un candidat • potrivit unor surse din cadrul IPJ, cei care s-au înscris la concurs sunt ofiţerii împuterniciţi pe cele două posturi, adică foştii şefi de la Poliţia Făurei şi Însurăţei

 

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila au început să fie scoase la concurs posturile de şefi servicii rămase vacante după pensionările în cascadă din ultimul an. Cel mai mult a avut de suferit, dacă ne putem exprima aşa, Poliţia Municipiului, care a rămas şi fără şeful Costel Arbunea, de la sfârşitul lunii noiembrie 2016, dar şi fără cei doi adjuncţi. Se pare însă că, în curând, lucrurile la Poliţia Municipiului vor intra pe un făgaş normal.

Luna martie va fi una decisivă. Asta pentru că atunci se vor susţine concursurile pentru posturile de adjuncţi, pentru acestea fiind făcute deja înscrierile. Tot în martie urmează să se scoată la concurs şi fotoliul de şef al Poliţiei Municipiului.

Informaţiile ne-au fost transmise de către conducerea IPJ Brăila. “Atât pentru ocuparea funcţiei de adjunct al şefului Poliţiei Municipiului, pe linie de ordine publică, cât şi pentru cea de adjunct al şefului Poliţiei Municipiului, pe linie de investigaţii criminale, s-a încris câte un candidat. În ceea ce priveşte funcţia de şef al Poliţiei Municipiului Brăila, menţionăm faptul că aceasta va fi scoasă la concurs în luna martie”, se arată în răspunsul transmis de purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila. Am încercat să aflăm şi care sunt ofiţerii care s-au înscris la concurs, dar ni s-a comunicat faptul că acestea nu sunt informaţii publice, comform Legii 544/2001.

Potrivit unor surse din cadrul IPJ, însă, persoanele care s-au înscris la susţinerea concursurilor pentru posturile de adjuncţi sunt chiar cele împuternicite deja pe funcţiile respective, de la sfârşitul anului trecut. Mai precis, este vorba despre cms. Dobrescu Florin Sergiu, şeful Poliţiei oraşului Făurei, şi cms. Munteanu Iorgu, de la Poliţia Însurăţei. Amândoi au fost împuterniciţi pe o perioadă de 6 luni, primul după plecarea  comisarului şef Gabriel Cazan, iar cel de al doilea după pensionarea cms. şef Nicolae Chiţuleasa.

Cei doi ofiţeri sunt programaţi pentru concurs în zilele de 16 şi 17 martie.

După ce cms. şef Costel Arbunea s-a pensionat, locul său în fruntea Poliţiei Municipiului a fost ocupat de scms. de poliţie Marius Budu, şeful Poliţiei Orăşeneşti Ianca. Din data de 30 noiembrie, scms. Budu a fost împuternicit în funcţia de la Municipiu pentru o perioadă de 6 luni. Întrebat atunci dacă se va înscrie la concursul pentru ocuparea acestei funcţii, Marius Budu  ne-a declarat că „este prematur să vorbim de acest lucru”. Rămâne de văzut dacă acesta va lua decizia de a conduce mai departe Poliţia Municipiului Brăila, şi se va înscrie pentru ocuparea postului atunci când se va da startul.

După cum se arată pe site-ul IPJ Brăila, nu numai posturile de la Poliţia Municipiului au fost scoase la concurs. Urmează să se găsească un nou şef şi la Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul instituţiei, asta după ce, tot anul trecut, cms. şef Marcel Drăgan a intrat în lista pensionaţilor. Se organizează concurs şi pentru ocuparea postului de şef la Serviciul Cazier, Statistică şi Evidenţe Operative.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro