Mergi la conţinutul principal

Poliţia Locală continuă “curăţenia” de primăvară

o tânără aflată în parcarea Kaufland, de pe Bulevardul Dorobanţilor, s-a apucat să înjure ca la uşa cortului, iar poliţiştii locali i-au dat o amendă pentru a o linişti • un bărbat a fost prins în timp ce urina în stradă, iar alţii patru consumau alcool în locuri inadecvate • nici spărgătorii de seminţe nu au scăpat de amenzi, mai ales că scuipau pe jos cojile

 

Brăileni lipsiţi de bun simţ, luaţi în vizor de poliţiştii locali. O tânără care înjura de mama focului în parcarea unui supermarket şi un individ care urina în stradă au fost “liniştiţi” cu amenzi. Nu au scăpat nici indivizii care consumau alcool în mijlocul străzii sau spărgeau seminţe şi aruncau cojile pe jos.

În ultima săptămână, pentru proferarea de injurii de natură să tulbure ordinea publică şi să provoace indignarea cetăţenilor, au fost sancţionate contravenţional  2 persoane, cu amenzi în valoare de 400 lei. Pe listă este C.J., în vârstă de 24 ani, care a primit amendă de 200 lei, după ce a fost depistată pe Bulevardul Dorobanţilor, în parcarea supermarket-ului Kaufland, în timp ce înjura ca la uşa cortului. La rândul său, V.D., de 54 ani, din Brăila, a încasat tot o amendă de 200 lei, el fiind prins pe strada Împăratul Traian, în dreptul imobilului cu nr. 28, în timp ce îşi satisfăcea nevoile fiziologice.

Pentru consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public, în alte locuri decât cele autorizate, au fost depistate şi sancţionate contravenţional 4 persoane, cu amenzi în valoare de 400 lei. Două dintre acestea au fost depistate în zona Piaţa Concordia. De exemplu, O.L.D., de 31 ani, a primit o amendă în valoare de 100 lei, el fiind depistat pe str.Mihai Bravu, consumând băuturi alcoolice, în loc neautorizat. Poliţiştii l-au amendat tot cu 100 lei şi pe T.A., în vârstă de 29 ani, acesta fiind găsit în dreptul fast food-ului “La Grecu”, unde se cinstea cu alcool.

Spărgătorii de seminţe au fost următorii luaţi la întrebări. Pentru comercializarea şi consumul seminţelor pe străzi sau în alte locuri publice, au fost sancţionate contravenţional 4 persoane, cu amenzi în valoare de 350 lei.

Pe listă este B.F.D., de 24 ani, din Brăila, care a primit amendă în valoare de 200 lei, fiind depistat pe Aleea Policlinicii, în parcul de joacă pentru copii, consumând seminţe de floarea soarelui şi aruncând cojile pe jos. C.A.F., de 17 ani, din Brăila, a încasat o amendă de 100 lei, fiind depistat în Parcul Monument pe aleea principală, cu seminţele după el. Un alt brăilean de 17 ani, D.F.C., era tot în Parcul Monument pe aleea principală iar seminţele şi cojile nu îi lipseau.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro