Mergi la conţinutul principal

Poliţiştii rutieri sunt astăzi cu ochii pe DE 584


Alături de poliţiştii rutieri vor fi prezenţi în trafic şi reprezentanţi ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, care vor oferi conducătorilor auto materiale informative ce conţin o serie de recomandări referitoare la adoptarea unei atitudini preventive în trafic. Activităţile preventive au ca scop sensibilizarea şoferilor cu privire la importanţa respectării regulilor de circulaţie. Lucrătorii de la SPR Brăila le vor reaminti conducătorilor auto câteva dintre regulile care sunt cel mai frecvent încălcate, cum ar fi purtarea centurii de siguranţă, adaptarea vitezei la condiţiile de drum, respectarea vitezei legale, fiind de asemenea sfătuiţi să nu conducă dacă sunt obosiţi, dacă au consumat băuturi alcoolice sau dacă sunt bolnavi. "Dinamica accidentelor rutiere produse de la începutul anului a relevat faptul că siguranţa rutieră trebuie să rămână o prioritate locală. La nivelul judeţului, cea mai mare concentrare de accidente rutiere în anul 2009 a avut loc pe acest tronson de drum", a precizat subinspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro