Mergi la conţinutul principal

Poliţiştii brăileni, zilnic pe urma indivizilor certaţi cu legea

zilnic, echipajele acţionează în municipiu şi judeţ pentru prevenirea infracţiunilor care pot tulbura orinea publică şi liniştea cetăţenilor • joi, poliţiştii au dat amenzi în valoare de 7.000 lei

 

Indivizii certaţi cu legea, fie ei scandalagii şi bătăuşi, comercianţi puşi pe furat sau şoferi teribilişti, sunt permanent cu poliţiştii pe urme.

În ziua de 26 ianuarie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, de la poliţiile orăşeneşti şi secţiile de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat în municipiu şi în localităţile din mediul rural, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică. Pe timpul activităţilor, au fost verificate 8 societăţi comerciale, legitimate 55 de persoane, 21 fiind controlate corporal sumar, şi oprite în trafic 30 de autovehicule. Au fost constatate 12 contravenţii, pentru care s-au aplicat sancţiuni în valoare totală de 7.000 lei.

Dintre amenzile aplicate, 7 au fost pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 4 conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Ca măsură complementară, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării 2 permise de conducere şi au confiscat bunuri, (23 de litri de băuturi alcoolice, 25 kg de struguri şi 18 litri de lapte), în valoare totală de 350 lei.

De asemenea, poliţiştii de la proximitate au purtat discuţii cu factorii de conducere ai două unităţi de învăţământ, cu administratorii a şase societăţi comerciale, cu 16 preşedinţi ai asociaţiilor de proprietari şi cu cetăţenii pe linia prevenirii violenţei în familie, fiind distribuite 40 de afişe şi pliante cu caracter preventiv.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro