Mergi la conţinutul principal

Poliţiştii au început verificarea şoferilor care asigură transportul şcolar

în această perioadă, poliţiştii rutieri desfăşoară acţiuni de instruire a conducătorilor de vehicule destinate transportului copiilor • în plus, poliţiştii vor verifica semnalizarea rutieră din zona unităţilor de învăţământ, în vederea creşterii siguranţei celor mici

 

În curând începe şcoala, astfel că elevii vor lua cu asalt mijloacele de transport pentru a ajunge la unităţile de învăţământ. Există riscul producerii unor accidente, asta dacă şoferii care efectuează transportul elevilor nu ţin cont de normele rutiere. Uneori, chiar elevii au partea lor de vină, asta dacă traversează prin locuri nepermise sau se îngrămădesc în vehicule, astfel că poliţiştii ţin să le dea sfaturi care să îi ajute să se ferească de accidente.

În această perioadă, poliţiştii rutieri efectuează controale în rândul conducătorilor auto, urmând să fie verificate şi indicatoarele din zona şcolilor. “În contextul pregătirii noului an şcolar, poliţiştii rutieri desfăşoară acţiuni de instruire a conducătorilor de vehicule destinate transportului de elevi, cu accent pe respectarea regulilor de circulaţie, în vederea creşterii siguranţei rutiere. Pe parcursul întâlnirilor dintre poliţişti şi şoferii de autovehicule pentru transport şcolar, se va verifica deţinerea permisului de conducere necesar pentru tipul de vehicul, deţinerea şi valabilitatea inspecţiei tehnice periodice, precum şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă auto. De asemenea, se va pune accent pe respectarea destinaţiei pentru care au fost repartizate aceste vehicule.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, insp. Laura Belciugan.

Nu în ultimul rând, poliţiştii vor verifica semnalizarea rutieră din zona unităţilor de învăţământ, pentru a se asigura de buna vizibilitate a acesteia. În situaţia în care vor fi constatate nereguli, poliţiştii vor aduce la cunoştinţa administratorului drumului public şi vor solicita acestuia remedierea lor, în regim de urgenţă.

Poliţiştii vor continua să deruleze astfel de acţiuni de control şi după începerea şcolii, pe mai multe paliere, astfel încăt să se asigure condiţii optime şi de siguranţă, atât pentru cei mici, cât şi pentru părinţi şi profesori.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro