Mergi la conţinutul principal

Poliţiştii învaţă femeile cum să se apere de hoţi

Lucrătorii de la compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi cei de la Biroul Proximitate, alături de câţiva voluntari, au desfăşurat recent o acţiune de prevenire a furturilor în zona Pieţei Halelor şi a celei din Hipodrom. Cu această ocazie, poliţiştii au încercat să le explice femeilor venite la cumpărături cum să se ferească de hoţi. Activitatea face parte din campania de prevenire a tâlhăriilor "Învăţ să nu fiu victima hoţilor" şi vizează în special persoanele de sex feminin. Poliţiştii şi voluntarii au stat de vorbă cu acestea şi le-au oferit flyere cu sfaturi şi recomandări preventive. Printre altele, oamenii legii le-au explicat importanţa unor măsuri de siguranţă: reţinerea unor detalii despre aspectul fizic al atacatorului, atragerea atenţiei şi cererea ajutorului celor din jur în cazul unui atac, precum şi evitarea etalării bijuteriilor în locuri de genul pieţelor şi târgurilor. De asemenea, poliţiştii le-au sfătuit pe femei să îşi ţină poşetele cât mai aproape de corp şi să evite pe cât posibil să intre într-o scară de bloc sau într-un lift alături de o persoană necunoscută. "Campania de prevenire a tâlhăriilor «Învăţ cum să nu fiu victima hoţilor» se adresează femeilor, ca segment vulnerabil de populaţie, având în vedere pe de o parte fragilitatea acestora şi capacitatea fizică mai scăzută de autoaparare în faţa infractorilor, care sunt de cele mai multe ori bărbaţi, iar pe de altă parte, având în vedere faptul că femeile sunt cele care etalează mai frecvent bijuterii de valoare şi totodată poartă un accesoriu nelipsit - poşeta, toate acestea reprezentând o tentaţie pentru persoanele rău intenţionate", ne-a declarat inspector Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Poliţiştii vor desfăşura şi alte activităţi similare cu prilejul evenimentelor din "Săptămâna prevenirii criminalităţii", programate în ultima saptămână a lunii septembrie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro