Mergi la conţinutul principal

Poezie braileana la editura "Brumar"

In seria "Poeti romani contemporani" a editurii "Brumar" din Timisoara au aparut, de curind, doua volume ale poetilor braileni Diana Corcan si Liviu Stan.
Diana Corcan este la cel de-al doilea volum, intitulat "Corabia pisicilor galbene". Primul volum, "Stapinul lupanarului", a aparut in aprilie 2007 si s-a bucurat atit de aprecierea criticilor, cit si de cea a cititorilor. Acest al doilea volum, "Corabia pisicilor galbene", contine 51 de creatii la fel sensibile, emotionante si seducatoare ca si poeziile din primul volum. "Nici cu videoclipurile suprarealiste de la debut Diana Corcan nu era prea aproape de scriitura biografista si realist-minimalista a ultimelor valuri. A doua sa carte face, insa, din aceasta distanta ceva programatic; nu in sensul ca s-ar rupe iremediabil de confesiune, caci un fluid biografic trece prin subtextul tuturor poemelor si le tine pe un portativ de unitate; ci in sensul ca biografia devine strict interioara, fara context si mutata in himeric. Desenele starii ramin de tip suprarealist (ba chiar metodic suprarealist), dar starile sint transpuse ca simptome si anxietati ce se vizualizeaza si se senzualizeaza foarte palpabil. Pe concretetea acestor imponderabile cu gramatica dezarticulata, entropica, mizeaza Diana Corcan intr-o poezie ce e, fundamental, una a fragilitatii", a scris prof. univ. dr. Alexandru Cistelecan.
Valoarea poeziei scrise de Diana Corcan a fost recunoscuta in ultimii ani prin numeroase premii obtinute la concursuri si festivaluri, unele dintre cele mai importante fiind Premiul I si Premiul Revistei "Luceafarul" oferite in cadrul Festivalului National de Literatura "Tudor Arghezi". A publicat in: "Luceafarul", "Poezia", "Literatorul", "Porto-Franco", "Antares", este prezenta si in "Antologia de Poezie Braileana Contemporana".
"Yima", volumul de debut al tinarului Liviu G. Stan, student al Facultatii de Jurnalism din cadrul Universitatii "Hyperion" Bucuresti, cuprinde citeva zeci de poezii fara titlu, grupate in patru capitole: "in haine de marchiz", "suleika", "Yima" si "sfera de zapada albastra, scaunul alb". "Yima indica modul in care iti poti pierde inocenta printr-o refulare gresita. Asta in masura in care refularea nu are valoare proprie, ci este doar mijloc. De aici vine, probabil, incintarea si durerea unei poezii sinucigase, rupta de orice context si dusa dincolo de siguranta marturisirii de sine. Apoi toata tevatura de forme, sensuri si semne structurata in capitole de neinteles pentru cei care doar zimbesc. Daca starea ar putea fi numita atitudine, atunci Liviu G. Stan s-ar numara printre putinii care nu vor sa se recomande. Retractilitate - acesta e cuvintul de ordine interioara. Nici etica, nici morala, nici autenticism. Doar promisiunea de “a nu participa”, ca o declaratie travestita in gestul ferm de a iesi din lume", a apreciat scriitorul Cristian Robu Corcan. Liviu G. Stan a mai publicat poezie in revistele "Luceafarul", "Romania literara" si Tiuk.
Ambele volume amintite vor fi lansate pe 21 noiembrie, la Bucuresti, cu ocazia "Bookfest".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro