Mergi la conţinutul principal

Podul de 1 milion de euro făcut în câmp, pe care căruţele şi tractoarele abia reuşesc să urce

Un pod construit pe câmp, lângă Însurăţei, peste un canal de irigaţii, în perioada 2006 - 2007, încă naşte vii controverse printre localnici care spun că, deşi a costat 1 milion de lei, a fost foarte prost făcut, iar folosirea lui implică o doză mare de risc. Asta deoarece accesul pe platforma betonată a podului este foarte abrupt, şi dintr-o parte şi din alta, iar autovehiculele dar şi căruţele care se încumetă să urce panta se pot răsturna în orice clipă.
„Se şi vede cât este de abrupt. Asta este, noi n-avem nicio putere. Dacă consiliul popular, primăria, nu poate să mai pămânstească un pic, să facă panta mai lungă... Pentru agricultori este singura cale de acces peste canalul de irigaţii, pentru că pe şoseaua europeană nu ne dă voie cu căruţele", a declarat, pentru „Digi 24", un localnic revoltat.
Podul a fost construit în perioada 2006-2007 cu bani de la bugetul statului, de către o societate comercială din Buzău, care spune acum că a fost vorba despre o lucrare complexă, ce a implicat și foraje de consolidare a terasamentului, pentru că zona prezintă risc de inundații.
În ciuda părerii generale a localnicilor despre execuţia defectuasă a podului, autorităţile din Însurăţei sunt convinşi că lucrarea a fost bine făcută şi spun că era mare nevoie de acest pod. „Atelajele, tractoarele, maşinile agricole n-au voei să circule pe drumurile europene. De aceea, era nevoie de un asemenea proiect la Însurăţei", declară Florentina Carşote, viceprimar al oraşului Însurăţei.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro