Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Podul încă este un miraj

Desigur, informaţia potrivit căreia Podul de la Brăila s-ar putea construi de fapt la Galaţi, publicată în ediţia online de duminică, 1 aprilie, era o păcăleală de, evident, 1 Aprilie. Nu, podul nu se va muta mai la nord, lângă Galaţi, ci se va construi pe amplasamentul deja stabilit, de lângă Brăila, spre bucuria şi mândria brăilenilor.

Dar o bună parte din argumentele despre care se vorbea în articol că ar putea sta la baza deciziei mutării podului nu sunt, din păcate, păcăleli. Problemele cu care a demarat contractul de construire a Podului Brăila – Tulcea sunt cât se poate de reale şi de complicate şi din care se poate trage deja o concluzie: lucrările vor întârzia deja foarte mult.

Astfel, în cazul licitaţiilor pentru mutarea utilităţilor: sunt trei astfel de contracte – pentru două dintre ele s-a depus doar câte o singură ofertă, pe 13 februarie 2018, care vor fi însă evaluate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) abia pe 13 iunie – 4 luni îi trebuie CNAIR pentru a analiza două oferte, iar pentru al treilea contract nu s-a depus nicio ofertă, licitaţia trebuind reluată. Iar două dintre contractele de mutare a utilităţilor au termen de realizare 15 luni (3 luni proiectare şi 12 execuţie), inclusiv contractul pentru care nu există ofertant. Chiar şi în cel mai fericit caz, contractele de mutare a utilităţilor vor putea demara abia prin august-septembrie, iar lucrările propriu-zise abia prin noiembrie-decembrie. Şi cum constructorii podului nu se pot apuca nici măcar de proiectarea acestuia – operaţiune care trebuia să înceapă deja de acum 2 luni – fără a se reloca utilităţile, este clar că, într-o variantă optimistă, vorbim deja de o întârziere de cel puţin 1 an. Şi asta fără să înceapă efectiv lucrările – care, la rândul lor, ar putea demara în primăvara anului 2020 şi care, cu siguranţă, vor genera noi întârzieri. De altfel, în istoria modernă a României a existat un singur proiect finalizat în termenul prevăzut de contract – ba chiar în avans: tronsonul de autostradă Tmişoara – Lugoj, de doar 9,5 km. Podul Calafat – Vidin, asemănător ca şi complexitate cu cel de la Brăila, a avut o perioadă teoretică de execuţie de 3 ani, dar care în realitate s-a transformat în 6. Metroul din Drumul Taberei, din Bucureşti, are deja o întârziere de 3 ani şi nu este nicidecum gata. Să mai vorbim despre cele două tronsoane din secţiunea de autostradă Lugoj – Deva care ar fi trebuit date în folosinţă încă de acum vreo 4 ani, dar pentru care nu se întrevede un termen concret de finalizare nici acum? Şi toate aceste întârzieri sunt cauzate de beneficiar, adică de statul român.

Revenind la podul nostru, nici măcar semnarea contractului cu cei doi constructori desemnaţi în urma licitaţiei nu garantează 100% că podul se va şi construi. Sunt o grămadă de proiecte majore de infrastructură - tronsoane de autostradă, construirea de centuri sau reabilitare de drumuri naţionale – ale căror contracte au fost reziliate de stat, din diferite motive mai mult sau mai puţin obiective, proiectele fiind abandonate – nici măcar relicitate. Până la demararea propriu-zisă a lucrărilor – şi nu înfigerea unui ţăruş simbolic în pământ sau turnarea unei roabe de beton înainte de alegeri – podul de la Brăila rămâne un miraj. Ne-am dori să nu mai fie aşa, să nu mai poată fi subiect de glume sau de campanie electorală. Construirea acestui pod chiar reprezintă un lucru extrem de benefic pentru Brăila, în particular, şi pentru întreaga Românie, în general. Este trist că România are mai puţine poduri peste Dunăre (7 - incluzând şi cele două baraje traversabile de la Porţile de Fier I şi II) decât are Budapesta (9). Mai mult, unul este construit exclusiv de bulgari (Vidin-Calafat), iar alte 3 sunt construite în colaborare cu vecinii (Giurgiu-Ruse, cu Bulgaria, şi cele două baraje peste Dunăre, cu Serbia – fosta Iugoslavie).

Podul de la Brăila ar fi nu doar absolut necesar, ci ar reprezenta un obiectiv de referinţă al infrastructurii româneşti. Iar din acest punct de vedere, chiar nu se dezminte: a început, tipic românesc, cu o mare întârziere.




Categorie articol: 

Comentarii