Mergi la conţinutul principal

PNL-iștii brăileni, fără campanie trei zile în semn de solidaritate pentru victimele incendiului de la Spitalul Județean Piatra Neamț

* asta a anunțat Cătălin Boboc, președintele interimar al PNL Brăila, astăzi, pe rețelele de socializare * acesta a afirmat că timp de trei zile, liberalii nu vor mai trimite comunicate, nu vor mai ieși pe străzi pentru a discuta politică cu oamenii și nu vor face conferințe de presă

 

PNL-iștii brăileni încearcă să fie solidari cu victimele incendiului de la Spitalul Județean din Piatra Neamț și cu familiile acestora, prin oprirea, timp de trei zile, a tuturor activităților de campanie electorală. Anunțul a fost făcut, astăzi, de Cătălin Boboc, președintele interimar al PNL Brăila.

”În semn de respect și solidaritate, pentru tragedia din Piatra Neamț, Organizația PNL Brăila a decis suspendarea campaniei electorale timp de 3 zile. Niciodată nu e prea târziu să căutăm o rugăciune și să ne îndreptăm gândul spre cei aflați în nevoie. Haideți să ne rugăm pentru cei bolnavi, să mulțumim cadrelor medicale pentru sacrificiul lor și să le ajutăm și noi purtând mască, păstrând distanța și respectând regulile de igienă. Condoleanțe familiilor îndurerate și sănătate multă celor din spitale!”, a fost mesajul acestuia pe rețelele de socializare.

Contactat de redactorii ”Obiectiv - Vocea Brăilei” pentru a vedea ce înseamnă, efectiv, oprirea tuturor activităților de campanie, timp de trei zile, Cătălin Boboc a explicat că este o decizie pe care au luat-o aproape toți liberalii la nivel național. Acesta a subliniat că, timp de trei zile, PNL Brăila nu va mai trimite comunicate, nu va mai ieși pe stradă pentru a sta de vorbă cu oamenii pe teme politice și nu va mai susține conferințe de presă. Chiar și așa, Boboc a ținut să adauge că liberalii vor răspunde la întrebările jurnaliștilor, dacă va fi cazul, pe probleme punctuale, deoarece ”viața trebuie să meargă înainte”.

”Considerăm că este nepotrivit ca în această perioadă, când niște oameni au greutăți mari, au o durere care nu cred că poate fi măsurată, noi să mergem în aceste zile și să ne apucăm să vorbim despre campanei, despre politică și așa mai departe. Nu știu, măcar prin acest gest să fim și noi alături de cei care suferă în această perioadă. Dacă vreți, considerați-o ca și cum ar fi trei zile de doliu. Prin acest mijloc pe care îl avem la dispoziție, încercăm să ne arătăm compasiunea față de cei de acolo. Deci, timp de trei zile vom suspenda orice activitate de campanie”, a afirmat Boboc.

Precizăm că zece persoane și-au pierdut viața sâmbătă seară și alte șapte au fost rănite, printre care mai mulți medici, în urma izbucnirii unui incendiu la Secția de terapie intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț. Potrivit presei centrale, atât pacienții decedați, cât și cei răniți, erau pacienți COVID-19, aflați în stare gravă și intubați, la terapie intensivă. Opt dintre cei decedați se aflau în același salon și au murit în incendiu. Alți doi pacienți bolnavi de Covid-19 se aflau în salonul alăturat, erau în stare gravă și nu au decedat din cauza incendiului, ci după ce au fost transferați la UPU, potrivit autorităților, după cum a punctat G4Media. Medicul de gardă a suferit arsuri puternice după ce a intrat în flăcări pentru a salva pacienții. Potrivit presei centrale, acesta a fost transferat duminică dimineață la spitalul militar Regina Maria Astrid din Belgia, specializat în tratamentul pacienților arși.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro